Mă întristează atunci când văd suferință și nu pot face nimic, atunci când văd, la sala de spectacole, oameni care vin și care-s plini de tot felul de probleme. Sunt trist pentru nedreptăți și atunci când văd cât de tare se pot înjosi unii oameni pentru scopuri îndoielnice. Mă înristează pervertirea unora și lipsa lor de coloană, la fel ca și inversarea sistemului de valori și promovarea excesivă a mediocrității. Suntem o țară de talente, de ce e nevoie să arătăm grotescul de care să se râdă? Întreb. Poate la un moment dat îmi va răspunde cineva, dincolo de audiențe, reclame și bani.
În extrema cealaltă, sunt fericit pentru că-mi pot face treaba așa cum vreau, pentru că sunt un om liber și pentru că am reușit să-mi îndeplinesc visul. Mă fac fericit serile de teatru, vacanțele și noile descoperiri. Și ... secret. Sunt fericit atunci când îi văd pe alții fericiți. Parcă-i prea multă tristețe și uneori ne bucurăm când îi vedem pe cei senini, indiferent prin ce trec. Sunt prea optimist?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu