duminică, 26 iunie 2016

FUEGO - BAILA MORENA


Fuego - "Baila Morena" in emisiunea HAI-HUI TVR 2
Melodie preluată din repertoriul celui mai romantic interpret al tuturor timpurilor - Julio Iglesias (Album: "La Carretera")



miercuri, 22 iunie 2016

PAUL SURUGIU - FUEGO



"Sunt liber pe pânză și liber să pot da întâietate pasiunii mele. Nu-mi arog cine știe ce merite, dar vreau să cred că am pus bazele unei activitați care mă definește. Într-adevăr, eu cânt și asta știu să fac cel mai bine, dar în arta plastică am găsit alinarea supremă. E minunat să creez și să pot naște, din mâna și imaginația mea, o mulțime de culori care reușesc să transmită starea minunată pe care o am atunci când pictez. Credeți-mă pe cuvânt, e o încântare și-o vindecare, e o lume în care-aș sta cu zilele, căci îmi împlinește vanitatea supremă – aceea de a avea o liniște cu folos.
Am construit un univers al florilor, cu forme diferite, dar cu o parte din pasiunea mea în ele. Pornind de la realitate, mi-am lăsat imaginația să meargă către un cândva și către amintiri pline de culori. Au ieșit „minuni pe pânză”, cum le spune o bună prietenă. Eu cred că sunt doar viziunea mea despre eleganța parfumată și împlinirea unei pasiuni!" PAUL SURUGIU
Flori de rouă, imperii de lumină,
Splendoare a necuprinsului ce ne animă!
Vă fie palmele-nflorite cu narcise
Și în a lor mătase să reînvie vise!
În suflete ostenite să înălțăm altare,
Magie-n potire de cântec și culoare!

FUEGO - ILEANA CONSTANTINESCU - „ARTĂ PENTRU ETERNITATE”

                                                                                          
Demnitatea a fost și este un cuvânt de bază! Și nu unul dintr-acela, de tip socialist, ci unul ce implică verticalitate, atitudine, exemplu, dăruire, respect și principii sănătoase de viață. Probabil o caracteristică esențială în viața unui artist. Vedeți voi, ART BY FUEGO ajută artiștii, dar nu le știrbește din demnitate.
Dimpotrivă, Paul Surugiu le bate la ușă marilor interpreți, aflați unii dintre ei în situații complicate, și le arată că publicul nu i-a uitat și că există oameni care se gândesc și la ei, după o viață dedicată unei arte. Practic, parte din fondurile strânse din vânzarea picturilor merg către ei sub forma unui ajutor, unei mâini întinse, unei mulțumiri, unui semn de apreciere.
De această dată, Paul Surugiu a ajunsa la marea interpretă de muzică populară, originară din zona Teleormanului – ILEANA CONSTANTINESCU. Artistul a susținut-o și i-a ascultat povestea. Ileana Constantinescu deține Ordinul „MERITUL CULTURAL”, în grad de mare cavaler. Cu o carieră de peste 60 de ani, ea lasă în urmă nestemate de excepție și cântece unice din zona sa, dar și din România mare. A trăit demn pe scenă și o face la fel în continuare, deși nu îi este ușor să nu mai poată fi în locul în care și-a trăit toate bucuriile și tristețile.
„Pe Ileana Constantinescu am găsit-o veselă, tonică, cu mare chef de viață și cu o energie debordantă, la cei 87 de ani pe care-i are. Bucuroasă și mândră că i-am trecut pragul, mi-a povestit câte-n lună și în stele despre cariera ei, despre anii gloriosși de pe scenele României și despre emoțiile unei vieți de poveste. Să știți că nu și-a uitat publicul. La câteva propoziții menționa din nou de el și de succesele din anii tineriții. I-am oferit trofeul „ARTĂ PENTRU ETERNITATE” și credeți-mă că sunt de fiecare dată emoționat când văd oamenii care au trait pe scenă, cu tot sufletul, întreaga existență.
Cântecul este în continuare vederea sa, pentru că marea solistă suferă de o gravă problemă de vedere! Împreună cu mine a fost și doamna Irina Loghin, acesteia făcându-i plăcere să-și revadă colega alături de care a împărțit ani de-a rândul bucățica de lemn cu multe speranțe. Îi mulțumesc Ilenei Constantinescu pentru vocea și pentru cariera sa și cred din nou că proiectul meu chiar face oamenii fericiți!
Priviți la chipul Ilenei Constantinescu a cărei zi de naștere a fost pe 30 mai! Să ne trăiți, stimată doamnă, cu demnitate, pentru eternitate!” (Paul Surugiu – Fuego)

FUEGO - FILĂ DIN COPILĂRIE



Locul natal nu reprezintă doar amintire sau rădăcini, ci o adevărată poveste de viață. Se tot vorbește de casa părintească, dar nu ea este simbolul, nu ea reprezintă copilăria, ci tot ce-am trăit acolo când visele erau mărețe, când nu aveam nici urmă de îndoieli, când era bine, când părinții erau fericiți și toate parcă mergeau strună, chiar și atunci când în realitate nu mergeau.
Voi când v-ați gândit la locul copilăriei? Așa cum era el atunci. Stat pe loc, imortalizat în gândurile și în surâsurile noastre și în privirile celor dragi, pe care poate nu-i mai avem. Iar casa poate fi și un apartament, unde, între patru pereți, a existat suficientă dragoste pentru a deveni oameni mari.
Acesta a fost oarecum și punctul de plecare al temei pe care Paul Surugiu o încearcă mai nou în operele sale – casa părintească și locurile uitate de timp în care fiecare a crescut. Azi vă arătăm o nouă operă, proaspătă, ce reprezintă o casă uitată de timp în anotimpul iernii – “FILĂ DIN COPILĂRIE”! O puteți procura pentru a vă reaminti de momentele de cândva! Casa noastră e acolo unde sunt oamenii dragi!

FUEGO - BIANCA MANOLESCU - A fi artist înseamnă o binecuvântare și o bucurie...


A fi artist înseamnă o binecuvântare și o bucurie, dar mirajul acesta vine la pachet cu o multitudine de sacrificii, cu muncă și cu renunțări. Alegerile nu-s simple, mai ales la vârsta copilăriei, atunci când jocul și învățătura ar trebui să fie singurele responsabilități. Există tineri talentați care de mici încep să muncească pentru visul lor, cu plăcere și determinare, renunțând astfel la copilărie, sacrificându-și clipele inocenței pentru propriile expectanțe.
Un astfel de copil este BIANCA MANOLESCU, ce are acum 10 ani. Vocea sa i-a adus, în mai bine de șapte ani, peste 100 de trofee și diplome la concursurile și festivalurile din țară și din afara ei. A participat la NEXT STAR și este, printre altele, și fina lui Paul Surugiu. Bianca nu cântă doar cu vocea, ea fiind extrem de talentată și la pian, având și în această zonă performanțe, pregătindu-se la pianina pe care a primit-o în dar, acum vreo câțiva ani, de la nașul său. Bianca este dovada clară că o copilărie sacrificată, din pasiune, poate aduce performanță și împlinire! Dar nimic nu pică din cer fără a munci pentru reușită!
„ N-are nici o legătura faptul că Bianca mi-e finuță! Singură a luptat, singură a cucerit redute și zeci de trofee peste tot prin țara asta, muncind de la trei ani cu ore de canto și de pian, cu piese, ședințe foto, pregătire și multe altele. Toate acestea fiind și premiantă la grădiniță și la școală, dându-și seama că baza este întotdeauna educația aleasă și primită la timpul potrivit.
Mă văd pe mine în ea. Și eu mergeam cu mama pe la mai toate festivalurile din țară și adunam trofee pe care le am și acum și care-mi aduc aminte de acea perioadă de formare deosebită. Bianca Manolescu are dezinvoltură și voință, sprijin din partea celor dragi și frumusețe suficientă cât să răzbată. Îi voi fi alături la fel cum i-am fost și până acum. E un exemplu, pentru că toată copilăria și formarea sa le-a dedicat muzicii și acelor trofee ce tronează în vitrina sa!” (PAUL SURUGIU)

FUEGO - NICOLETA - DESI IN OCHII MEI E INTUNERIC...

http://www.fanclubfuegoromania.com/2016/06/nicoleta-desi-in-ochii-mei-e-intuneric.html

duminică, 12 iunie 2016

SOLIDARITATE ALĂTURI DE ARTIŞTI

http://www.ultima-ora.ro/2016/06/08/solidaritate-alaturi-de-artisti/

SOLIDARITATE ALĂTURI DE ARTIŞTI

Duminica 12 iunie 2016
Ultima ora

După Cornel Constantiniu, Lucky Marinescu, Ilie Micolov, George Nicolescu, iată că generozitatea lui Paul Surugiu se îndreaptă nu numai către artiști în vîrstă, cu probleme de sănătate, ci și către autentice speranțe ale muzicii. Foarte tînăra naistă Mădălina Lupu, care a și cîntat la vernisajul expoziției ”Flori de rouă” alături de compozitorul Jolt Kerestely, un maestru al pianului (evident, acesta n-a ocolit nici piesele născute din colaborarea cu Fuego și premiate de Uniunea compozitorilor și muzicologilor din România), a primit în dar un nai performant, pe care nu și-l putea permite. Iar exemplul cel mai recent este al elevei în clasa a VII-a, în vîrstă de 13 ani, de la Colegiul ”George Enescu” din Capitală, Daria Cristina Văcăroiu. Aceasta cîntă la harpă și pian, dar posedă și o voce de înger, iar prin intermediul lui Paul Surugiu și al programului său ”Artă pentru suflet” va putea participa la marele concurs ”Voice Kids Germania”.
Introducerea aceasta era absolut necesară, pentru că ea se leagă de succesul fulminant al expoziției amintite, toate fondurile rezultate din vînzarea tablourilor (aproape o sută pînă în prezent!) fiind dirijate către actele de binefacere de care aminteam, venite din partea unui artist (interpret, actor, compozitor, poet, regizor și acum artist plastic) care n-a împlinit încă 40 de ani! Cu rădăcini moldave, născut la Turda și stabilit la București, Fuego se poate lăuda pe drept cuvînt pînă acum cu realizări cu adevărat de excepție: 30 de albume de studio (între care 10 de colinde), distinse cu 5 discuri de aur și 2 de platină, și cu nominalizarea de trei ori în clasamentele ”Cel mai iubit artist”.  În 2012 președintele Nicolae Timofti i-a conferit titlul de Artist al Poporului Republicii Moldova, în cadrul unei ceremonii oficiale.
Lansat de compozitorul George Grigoriu la festivalul de la Mamaia în 1993, în acest răstimp a bătut toate recordurile de popularitate, în țară și peste hotare, și iată-l acum dovedind respect și prețuire față de artiști aflați în situații limită, dirijînd către ei toate încasările rezultate din proiectul atît de special ”Art by Fuego”. Inițiatorul declara cu modestie la vernisaj (a expus 40 de tablouri, cîte unul pentru fiecare an de viață) că nu este vorba doar de un simplu proiect umanitar, cu suport financiar, ci de implicarea sa emoțională în adevărate povești de viață pe care le dorește cu final fericit, pentru a transforma visele în realitate.  Participarea a fost una pe măsură, susținerea colegilor de breaslă, dar și a specialiștilor în artă fiind exemplară. Cuvîntul de deschidere a fost rostit de Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român, secondat de gazdele de la Goldart, Luminița și Alexandru Ghilduș și de alți critici de artă (Marius Tița, Geta Deleanu), cuvîntul de ordine fiind acela că artistul transpune pe pînză ”culoarea” atît de atractivă a spectacolelor sale.
Practic, am asistat la un adevărat spectacol de sunet, lumină și culoare, pe fondul acordurilor pianistice ale lui Jolt Kerestely, participarea (toți invitații venind pe rînd la microfon) fiind cu adevărat de clasă. N-au lipsit compozitorii Jolt Kerestely (care definitivează în prezent un al doilea album pentru Fuego) și Horia Moculescu, interpretele Mirabela Dauer, Stela Enache, Irina Loghin, Silvia Chifiriuc, Mioara Velicu, Ozana Barabancea, duetul Alesis (Alina și Romeo Negoiasă), actorii Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Anca Pandrea, Doina Ghițescu, personalitățile TV Teo Trandafir, Marina Almășan și Carmen Movileanu, poetele Carmen Aldea Vlad și Rodica Elena Lupu, promotorii Elena și Florin Stoica (”Tricotton Junior” Panciu fiind ca de obicei partener de bază al evenimentului), Livia și Ioan Gauzin. Mai este nevoie să precizăm că încă din primele momente pe ramele multor tablouri a apărut eticheta ”Reținut”?
Dacă și alți oameni, cu posibilități mult mai mari, i-ar urma exemplul lui Paul Surugiu, care și-a transformat o pasiune din copilărie într-o formă de a-și ajuta colegii artiști, am trăi cu siguranță într-o lume mai bună și mai frumoasă…

   Octavian Ursulescu

CAZURI SPRIJINITE DE ART BY FUEGO

http://artbyfuego.ro/cazuri-sprijinite-de-art-by-fuego/









FUEGO - MUZICA ESTE DESTINATĂ SUFLETULUI...

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1565129840448221&id=1496955923932280



FUEGO, FLORI, NATURĂ...

https://www.facebook.com/ART-BY-FUEGO-1496955923932280/

vineri, 3 iunie 2016

FUEGO - PRIMA EXPOZIŢIE DE PICTURĂ

 

V-am spus desigur că lucrurile mari se fac în echipă nu? Iată că echipa ART BY FUEGO a dat naștere, pe 31 mai, la primul vernisaj, poveștii FLORI DE ROUĂ.
Într-un aer boem, cu o atmosferă demnă de o capitală europeană și o galerie de artă excepțională – GOLDART – invitații de marcă, de la președintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu, până la mari actori ca Stela și Arșinel sau Anca Pandrea, ori interpreți ca Mira Dauer, Irina Loghin, Stela Enache, Ozana Barabancea, Mioara Velicu, pictori, scriitori Rodica Elena Lupu, Emil Lungeanu, critici de artă, vedete de televiziune precum Marina Almășan, Teo Trandafir, Oana Georgescu, Tavi Ursulescu, compozitorii Horia Moculescu și maestrul Jolt Kerestely, care a cântat pe tot parcursul evenimentului, au avut parte de un eveniment plin de sensibilitate, de o frumusețe rară, eleganță și bun gust, așa cum doar prin filme mai vezi.
Până la cele mai mici detalii am creat o lume a florilor de rouă. Cuvintele au fost speciale, oamenii s-au simțit minunat, iar ART BY FUEGO și-a pus cu adevărat bazele în conștiința colectivă. Stați liniștiți! Avem o mulțime de poze și de istorii interesante pentru voi din cele două seri de vernisaj în care Paul Surugiu și prietenii săi s-au bucurat de lumea artei, a umanității și a sprijinirii celorlați.
Partenerul principal al acestui eveniment a fost TRICOTTON JUNIOR PANCIU, alături de Elena Stoica, care a pus tot sufletul în reușita serilor de poveste!
Vi le vom arăta pe toate pe parcurs, până pe 10 iunie, atunci când va fi și ultima zi în care veți putea vizita expoziția la GOLDART! ‪#‎floriderouă‬‪#‎fuegopictor‬

RODICA ELENA LUPU şi PAUL SURUGIU FUEGO LA PRIMA SA EXPOZIŢIE DE PICTURĂ



Onoraţi invitaţi, dragi prieteni

Participând astăzi la acest eveniment de înaltă ţinută ne punem cu toţii întrebarea, cine este de fapt Paul Ciprian Surugiu – Fuego: interpretul, compozitorul, poetul, pictorul?

Este negreşit creatorul de frumos, omul cu aură care nu poate să-ţi treacă prin viaţă fără să te schimbe.

Artistul complet şi complex de o forţă a expresiei absolut rară care şi-a propus să existe şi să facă artă, capabil, asemenea altor creatori, să reinventeze iată şi prin pictură, ceva ce alţii uitaseră demult: romantismul.

O încăpăţânare şi o tenacitate în viaţă ieşite din comun.

Un român care a dus România frumoasă peste graniţe.

Întâmplarea fericită de a-l fi cunoscut este destul noroc pentru a umple o viaţă de om cu vocea sa unică, cu sensibilitatea şi candoarea pânzelor sale, care vin din profunzimile abisale ale fiinţei interioare cu pilduitoarea-i generozitate.

Mi-e deja de multă vreme limpede că bunul meu prieten, Paul, este dintre cei cu şanse la veşnicie.

Să ne trăieşti dragul nostru întru mulţi ani de cântec şi frumos!

Rodica Elena LUPU

 

 

 

  

 


FUEGO - SCRISORILE LUI STANCA



http://m.click.ro/vedete/scrisorile-lui-stanca/scrisorile-lui-stanca-draga-paul-surugiu

PAUL SURUGIU - FUEGO: Deschiderea vernisajului „Flori de Rouă”, "Teo Show - KANAL D...

PAUL SURUGIU - FUEGO, pictorul celor 40 de tablouri - "Observator", Antena 1

PAUL SURUGIU - FUEGO: Prima expozitie de pictura ”Flori de roua” - Stirile KANAL D

PAUL SURUGIU -FUEGO - PRIMA EXPOZITIE DE PICTURA

PAUL SURUGIU - FUEGO: Prima expozitie de pictura ”Flori de roua” (Stirile Kanal D, 1 iunie 2016) 
https://www.youtube.com/watch?v=XlpXl6SfTe4

PAUL SURUGIU - FUEGO, pictorul celor 40 de tablouri ("Observator", Antena 1, 1 iunie 2016) 

PAUL SURUGIU - FUEGO isi vinde picturile in scop caritabil (Romania TV, 1 iunie 2016) 

PAUL SURUGIU - FUEGO: Deschiderea vernisajului „Flori de Rouă”, ("Teo Show", Kanal D, 1 iunie 2016) 

IRINA LOGHIN ALATURI DE FUEGO LA PRIMA EXPOZITIE DE PICTURA



http://www.ziarulring.ro/monden/irina-loghin-alaturi-de-fuego-la-prima-expozitie-de-pictura-a-artistului