duminică, 31 august 2014

FUEGO - ARGESUL ISI PREMIAZA ELITELE




FUEGO - “ Noi, românii, suntem una cu limba în care ne-am născut ! “





FUEGO - “ Noi, românii, suntem una cu limba în care ne-am născut ! “

31 august este ziua în care limba româna se sărbătorește. Nu-și pune coroniță și nici nu încearcă să epateze în vreun fel, ci doar se așterne în slove ale celor ce zi de zi, îi înalță mărețe aprecieri prin instrumentele ei – cuvintele.
Unul dintre aceștia este Paul Surugiu – Fuego, un vehement susținător al său, un ambasador al cuvântului românesc în muzică, în cântec, fiindcă pe tot parcursul carierei sale și-a făcut crez din a interpreta doar în limba sa. Cu atât mai mult, de nenumărate ori, el a afirmat că simte și trăiește românește prin limba neamului și că cel mai fermecător sentiment, deși inconștient, este cel prin care poți vorbi, fără oprelisti, fără subjugări, limba în care te-ai născut.
Peste toate, chiar anul acesta a celebrat limba română, printr-o veritabilă lecție de patriotism, ce a fost desemnată ca fiind cea mai bună a anului 2014. Este vorba despre spectacolul “ TESTAMENT “, un omagiu închinat poeziei, maestrului Grigore Vieru și limbii române, pe care o cântă în cel mai înălțător mod cu putință, adăugând parcă, un fragment din întreaga frământare și simțire românească, regăsită și în opera maestrului Vieru, poetul luminii.
Cu ocazia zilei de astăzi, 31 de august, zi în care atât în România, cât și în Republica Moldova se celebrează limba română, Fuego ne îndeamnă pe toți să prețuim “ comoara în adâncuri înfundată“, fără a o mutila zilnic, să respectăm cuvântul și să conștientizăm că limba maternă este parte din noi :

“ Limba română ne e martor al tăcerilor, ne e cântec al celor mai frumoase amintiri, cum e și ritm al confesiunilor și felul prin care ne putem descrie. În fond, ea ne descrie pe noi, în cel mai lăuntric mod, căci suntem una cu ea, cu nuanțele si formulările sale. Atât de dulce sună fiecare moment în care ne veghează, căci evoluția noastră merge la pas cu limba, iar fiecare tresărire, mirare, uimire poartă numele său.
Carpații sunt mândrii în descrierea sa, plaiurile mioritice se încarcă de vigoare când prin ea îi analizăm, metaforele minunilor naturale românești poartă simbolul limbii române, iar noi, oamenii, ne zugrăvim prin ea, pe înțelesul nostru, o lume a vorbei înalte, pe care merită să o sărbătorim.
Tocmai de aceea, știu și spun că limba română merită celebrată la orice pas, căci îndurările și lupta sa pentru supraviețuire, într-un cerc al transformării, e continuă și deloc lipsită de nevoi. Nu s-ar cuveni să nu ne gândim cât de săraci am fi fost fără graiul plin de tâlc, fără zicale, fără înțelepciunea poeziilor, ce au în limba română, un mister al zicerii, cum nici o altă limbă nu posedă, și chiar fără vorbele de duh.
Eu simt limba română ca o icoana în care găsesc la fiecare pas motive de a rămâne uimit, găsesc forma prin care pot spune ce sunt și mai ales ce simt, găsesc fondul meu nativ, căci noi, românii, suntem una cu limba în care ne-am născut !
Strigătul doinelor, arma dreptății, leagănul dezvoltării noastre și simbolul etern ce ne-a unit peste timp e limba noastră, ce trebuie prețuită, ce trebuie respectată, ca un bun comun inestimabil, pe care îl posedăm cu toții, mai presus decât o comoară. O comoară pentru care nu plătim nimic, dar căreia îi dăm girul înălțării noastre către neprețuit, căci ea are întotdeuna cheia răspunsurilor firești.
Cănt limba romănă la orice pas, o recit și sunt mândru că sunt roman în țara mea frumoasă, cu doruri și vorbe mărețe. Și cum versul românesc nu piere, tot Grigore Vieru poate defini suprem sensul limbii române, prin glasul lacrimii și-al iubirii sale veșnice de România și de limba sa :
“ În aceeași limbă toată lumea plânge,
În aceeași limbă râde un pământ
Și doar în limba ta durerea poți s-o mângâi,
Iar bucuria s-o preschimbi în cant.

În limba ta ți-e dor de mama,
Și vinul e mai vin, și prânzul e mai prânz
Și doar în limba ta poți râde singur,
Și doar în limba ta te poți opri din plâns .

Și dacă nu poți plânge și nici râde,
Când nu poți mângâia și nici cânta,
Cu-al tău pământ, cu cerul tău în față,
Tu taci atuncea, tot în limba ta ! “


duminică, 24 august 2014

MESAJUL LUI FUEGO CATRE ADMIRATORII SAI



MESAJ DIN PARTEA LUI FUEGO CATRE ADMIRATORII SAI CU OCAZIA ZILEI SALE DE NASTERE  :
A mai trecut un an ! Se intampla ca, in aceste momente aniversare, sa facem bilanturi. Sa adunam luminile si umbrele, sa ne gandim la tot ce am realizat si cu inspiratie, sa trasam directii pentru mai departe. Capitolele mele se intind pe numeroase file si fiecare dintre aceasta are povestea sa.
De obicei, nu ma mai entuziasmez in ziua de 23 august, nefiind un impatimit al petrecerilor in care eu sunt centrul atentiei. Anul acesta in schimb, am avut parte de numeroase surprize. Si toate se invart, dupa cum e firesc, in jurul oamenilor. Caci uneori uitam, evitam sa dam culoare vietii prin oameni. Prin acele persoane care ne aduc beneficii imediate, spiritual, bucurii, ganduri si fapte sincere si care sunt langa noi neconditionat.
Ma bucura sa stiu ca oamenii ma iubesc si ca vin sa ma vada la sala de spectacol, acolo unde este cel mai important, ca ma suna, ca imi sunt alaturi.  Nu cred ca exista un cadou mai frumos decat acesta, in care oamenii sa cante cu tine, sa aplaude si peste toate, sa plateasca bilet ca sa te vada.
 E firesc sa fie si unii care nu te plac, care nu sunt entuziasmati de munca ta. Pentru ei, vorba romanului, numai de bine. Eu nu pot sa plac tuturor si credeti-ma, nu imi doresc sa fiu pe placul tuturor. Fiecare artist are zona sa de public, iar cei ce intr-adevar sunt spirite adevarate, ca spectatori, au capacitatea de alege ce le place, fara jigniri si contestari.  
Va multumesc pentru urari voua, admiratorilor si prietenilor mei, cat si celor ce, inca de acum o saptamana au inceput sa ma sune. Sunt coplesit sa vad cati oameni trimit mesaje, de la batrani pentru care ultima speranta ramane un cantec cu mine, pana la mari personalitati pe care le am si le voi pastra mereu in suflet .

Sunt, in cele din urma, o pictura a tuturor oamenilor care si-au lasat amprenta asupra mea. Si azi, la 38 de ani, sunt cum sunt datorita lor. Va multumesc ! Iar multumirea mea sta in cantec. Ascultati-mi cantecele si ma veti cunoaste cu adevarat ! “

sâmbătă, 23 august 2014

FUEGO, FOCUL CARE-L CÂNTĂ ! LA MULȚI ANI, PAUL SURUGIU ! – MESAJ DIN PARTEA ACADEMICIANULUI NICOLAE DABIJA

FUEGO, FOCUL CARE-L CÂNTĂ ! LA MULȚI ANI, PAUL SURUGIU ! – MESAJ DIN PARTEA ACADEMICIANULUI NICOLAE DABIJA

Pentru spectatorii basarabeni, Fuego reprezintă un capitol. Un motiv de revitalizare, o cauză nobilă, muzicală, care le pune întreaga trăire în cântec, care așează poeții și compozitorii neamului lor, atât de vitregit de istorie, în trofeul artei. De asta performanțele sale în artă au fost răsplătite de către președintele Nicolae Timofti, în anul 2012, care i-a oferit lui Paul Surugiu, prin decret prezindențial, titlul de “ ARTIST AL POPORULUI REPUBLICII MOLDOVA .”
Succesul său în Republica Moldova vine, în esență, pe fondul sincerității sale, dar toată această căldură în a cânta pentru toți ca pentru unul, este dublată de sentimentul unic al moldovenilor față de toată opera sa, de momentele unice cu Grigore Vieru, de proiectele remarcabile pe scena Palatului Național, precum și de maniera sa de a trezi o conștiință. Colectivă neapărat. Și unită. O forță care găsește în Fuego, un artist ce cântă din tot sufletul, și codrii, și limba, și neamul, și dorul, și mama și iubirea, un reprezentant, o voce, un suflet românesc .
Legătura sa cu Grigore Vieru a fost momentul în care cariera sa a intrat în altă zonă, iar colaborarea a stat întotdeuna sub semnul prieteniei. O prietenie transpusă, în semn de omagiu, anul acesta, într-un spectacol premiat cu titlul de “ Cel mai bun spectacol al anului “ – TESTAMENT, o lecție de patriotism, fără manual, cu poezia drept scut.
Asta a făcut ca la Bălți, în luna mai, academicianul și poetul Nicolae Dabija să-i ofere, din partea revistei “ Literatura și Arta “, premiul pentru poezie, exclamând – “  Și este bun Acel de Sus, cu- acest popor cuminte / Că ne trimite un Fuego, aceste poezii să ni le cânte !“
Astăzi, cu ocazia împlinirii a 38 de ani, Fuego primește un nou mesaj emoționat din partea lui Nicolae Dabija. De această dată în scris, fiind publicat în “ LITERATURA ȘI ARTA “. LA MULȚI ANI, FUEGO !

“ Fuego e un alt nume al cântecului nostru.Care să ne adune, care să ne însoțească și care să ne încurajeze. El șterge granițele de pe Prut. Le face să dispară. Le spiritualizează. Cântecele, minunatele lui cântece ne unesc.
Ele ne fac mai bogați. Mai demni. Ne restituie mândria de a fi român, în acest spațiu vitregit de istorie, unde e greu să fii român, adică să fii tu însuți. Cântecele lui sunt un dor de Țară, de tine însuți. Ele sunt ca un soare lăuntric, care luminează din interior către afară.
Și când le îngâni ai impresiacă toți frații săi, de la Bug și până la Tisa, cântă cu tine. Fuego e cântecul însuși. El cântă ca să ia aer. El respiră cu cântece. Dacă n-ar cânta s-ar sufoca. Asta e impresia pe care o lasă distinsul rapsod.
Anumite cântece interpretul le cântă astfel, încât fiecare ascultător să poată crede că le cântă doar pentru el. Pe altele le interpretează, ca să ne adune, cu mic cu mare, și să le cântăm bucuroși că ele ne-au întâlnit
Sărut vatra și-al ei nume
Care veșnic ne adună
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română…
Grigore Vieru trăiește prin cântecele lui Fuego. Acolo s-a retras. De acolo ne ocrotește. Fuego e focul care ne încălzește, e farul care luminează clipele pe care le trăim în istorie. Cântecele lui triste ne bucură. Cântecele lui vesele ne ființează, adică ne fac să fim. În acest ceas aniversar îi mulțumim că este, îi suntem recunoscători că e cu noi și pentru faptul ca melodiile sale însoțesc timpul de azi așa cum steaua călăuzește o navă pe mări.
La mulți ani, dătătorule de lumină ! Fă ca orele și sărbătorile să rimeze în continuare ! ( NICOLAE DABIJA ) “ 







https://www.youtube.com/watch?v=wXPKmh1LCMA



TOTI AU ASTEPTAT MOMENTUL - LA MULTI ANI, FUEGO!

http://spynews.ro/monden/video-toti-au-asteptat-momentul-acesta-fuego-sia-turnat-galeata-cu-apa-in-cap-42463.html









FUEGO ISI SERBEAZA AZI ZIUA DE NASTERE - LA MULTI ANI!




phon.ro-DE ZIUA LUI, FUEGO S-A ALĂTURAT CAMPANIEI “ ICE-BUCKET CHALLENGE “



LA MULŢI ANI, PAUL!


ASTĂZI ESTE ZIUA MEA


LA MULŢI ŞI FERICIŢI ANI, FUEGO!




duminică, 10 august 2014

O IUBESC SI O VOI IUBI MEREU!

 

 Fuego - declarație publica : " O iubesc si o voi iubi mereu ! "

 Paul Surugiu ne ia prin surprindere cu o declarație spectaculoasa - "O iubesc dintotdeauna si o voi iubi mereu! "Nu e vorba despre o marturisire de amor, ci de o dovada de respect si apreciere fata de un monument al teatrului romanesc - TAMARA BUCIUCEANU BOTEZ, a cărei zi de naștere este astăzi, aceasta împlinind frumoasa vârsta de 85 de ani . Artistul ii transmite, printr-un mesaj public, toata dragostea si pretuirea sa.
Iată ce spune acesta :

" Ar fi corect ca astăzi toti sa avem un moment in care sa ne bucurăm de imaginea de aur a umorului romanesc, de cea mai emblematica figura a spontaneitatii, gandind ca far'de ea nu doar ca am fi fost mai săraci, ci si lipsiti de spiritualitate pur românească, născută dintr-un har rar întâlnit - TAMARA BUCIUCEANU BOTEZ, care își serbeaza astăzi ziua de naștere.
Personal, asumat, îmi declar dragostea fata de intensitatea sa artistica, fata de toata cariera si mai cu seama fata de felul in care urzit umorul, ducandu-l acolo unde merita. Da, o iubesc si o voi iubi mereu pe doamna TAMARA !
Pentru toate motivele din lume sau poate pentru unul singur - naturalete.
Actrita de farmec, doamna TAMARA m- a cucerit ireversibil si prin vocea sa.
Cu suflet de roman adevărat, cu radacini basarabene, TAMARA BUCIUCEANU este o colectie întreaga de caractere, de ras si plâns, de masti ale unei forme de arta pentru care si-a daruit viata.
Nu stiu cat voi mai putea sa-i spun " LA MULȚI ANI ", simtindu-i prezenta, in schimb eternitatea o va păstra in manualele sufletului meu, si cu riscul unei mult prea subiective aprecieri, si in dictionarul vesniciei teatrului si filmului romanesc, drept cel mai mare si mai puternic fenomen artistic.
Cred cu ardoare ca s-ar putea decreta o zi cu insemnatate naționala. Pana si " Super Luna " de astăzi va straluci mai tare ...
"La mulți ani " , doamna TAMARA! "

miercuri, 6 august 2014

"Familia Favorit" revine cu un nou sezon!


"Familia Favorit" revine cu un nou sezon! 
Sambata, 9 august, urmariti o ediție specială!
 In plină vara, in care racoarea poate fi oferită doar de muzica buna ce e mai mult decât un aer revigorant, show-ul oamenilor de suflet, ce il are pe Fuego in prim plan - "Familia Favorit" revine cu un nou sezon, mai spectaculos, in care veți putea urmări ceea ce va doriți- invitați si povesti captivante, muzica specială, personalități marcante si traditii românești autentice.

Astfel, sambata, 9 august, începând cu ora 20.00, numai pe Favorit TV, sunteți invitați de către artistul romantic si indragit, Fuego si de către echipa emisiunii, sa urmariti o ediție de colectie, un best-of cu aroma estivala, in care veți avea parte de cele mai frumoase si iubite refrene ale artistului, imbracate intr-o poveste muzicală , interpretate de-a lungul timpului in emisiunea ce împlinește in aceasta vara 6 ani de existența.
Si pentru ca ne aflam la ceas aniversar, in saptamanile următoare v-am pregătit numeroase surprize. 

Pe 16 august, sub genericul "Au fost si vor mai fi", cele mai importante personalități care ne-au călcat pragul in sezonul trecut vor darui un buchet de melodii inedit, cu cele mai bune si apreciate piese. Tot atunci, vom rememora toate figurile culturii românești care au fost prezente, prin amintiri si imagini, in rubrica omagiala "Au fost si vor mai fi".

Pe 23 august, de ziua artistului, am pregătit o mulțime de lucruri spectaculoase, de la urari, la momente unice din cariera, precum si secrete si dezvăluiri inedite.
Si pentru ca pasim cu dreptul in cel de al saselea an, in luna septembrie, am pregatit o gala in care vom premia prietenii emisiunii si vom celebra performanta.
Ramaneti asadar, inca un sezon, alaturi de noi!

                                                                            Sursa - Echipa emisiunii "Familia Favorit"