Google+ Badge

sâmbătă, 12 ianuarie 2019

Sigur ca am imortalizat și-n imagini câteva din locurile în care am ajuns, zona preferată fiind Muntele Fericirilor, o oază de simplitate și de verdeață, de unde privești întinsul superb al Mării Galileea!



Avem nevoie uneori de momente de liniște, de reîncărcare a bateriilor, pentru a putea trece mai simplu peste toate provocările ce ne apar în cale! Așa se face că zilele acestea am pus puțin pauză la tot și am revăzut Israelul, cu minunile sale și cu locurile sfinte, încărcate de istorie și de un farmec aparte. 
Prilej de regăsire spirituală, periplul acesta m-a remontat! Israelul nu e neapărat destinația perfectă, dar are locuri superbe și păstrează minunat tradiția creștină!
Sunt de admirat pentru ceea ce au reușit să facă, într-un deșert arid și pentru felul în care păstrează și promovează locurile sfinte. Sigur ca am imortalizat și-n imagini câteva din locurile în care am ajuns, zona preferată fiind Muntele Fericirilor, o oază de simplitate și de verdeață, de unde privești întinsul superb al Mării Galileea! Vă doresc și vouă zile liniștite! #israel#locurisfinte #paulsurugiufuego





Răbdarea și analiza fac bine oricui, mai ales acum, la început de an!




In viață, în general, este bine sa fii rațional și să gândești de doua ori înainte de a lua o decizie, de a trage o concluzie sau de a fi extrem de ferm pe o idee. Niciodată o hotărâre de moment, ce stă sub semnul impulsului, nu trebuie sa fie definitiva! 
Pe mine experiența m-a învățat sa mă gândesc mai mult și sa pun in balanța toate opțiunile de care dispun. In felul acesta, pot spune, cel puțin in ultimii ani, ca n-am mai luat decizii fără sa-mi dau seama de ce poate fi! 
Și-apoi mai este un aspect - rapiditatea asta in care trăim, chiar dacă ne împinge de la spate, ne poate fi dușman! Răbdarea și analiza fac bine oricui, mai ales acum, la început de an! 

Am de multe ori senzația că timpul o ia razna.




Am de multe ori senzația că timpul o ia razna. Chiar dacă, în esență, trecerea lui este la fel de fiecare data, noi o percepem diferit, mai ales atunci când suntem într-o fuga continuă. Sigur că nu-l putem face nici să stea, nici să treacă mai repede, în schimb putem profita din plin de ceea ce ne oferă, pentru că nu se mai întoarce. Nu spun lucruri mari, dar nu sunt dese momentele în care vrem cuardoare sa oprim clipele, fiind cu oameni dragi aproape. Viața nu ne pune întrebări și cel mai adesea nu așteaptă sa o găsim când ne convine mai tare, așa că nu strică să tratăm mai cu respect tot ce poate că acum pare banal! În felul acesta ne vom bucura mai târziu și vom avea mult mai multe amintiri! Nu uitați că luni, 7 ianuarie, de la 15.30, pe TVR 2, avem “Fuegovelion de Sfantul Ion”! Zi liniștită vă doresc! #timp #paulsurugiufuego #tvr2#israel

La festivalul cu tradiţie ROMANIADA. ..



Iată că începutul anului mă prinde pe meleaguri străine, din nou, la temperaturi ridicate, în Israel, unde am venit pentru ceva relaxare şi pentru festivalul cu tradiţie ROMANIADA. E o încântare reîntâlnirea cu oamenii care simt încă şi trăiesc româneşte, după zeci de ani. Le e și lor drag de România și de valorile ei speciale, cu atât mai mult cu cât pot vedea, pe TVR INTERNAȚIONAL, în fiecare sâmbătă, de la ora 21.00, ora României, emisiunea „DRAG DE ROMÂNIA MEA!” Să știți că sentimentul acesta, de apartanență la un loc, la o anumită cultură, nu ține de principiile practice, ci mai mult de o stare pe care e necesar să o păstrăm vie. Iar mie îmi place mereu să văd români care nu uită că în rădăcinile lor curge și sânge neaoș. Și cum vremea de aici e temperată, mi-am zis că n-ar fi rău să mă odihnesc puțin, cu gândul la voi și la noile proiecte pe care le am în plan anul acesta! Nu uitați că duminică, de la 15.00, ne vedem pe TVR 2!#dragderomâniamea #israel

Arta nu este cantitativă, ci calitativă...



Nu pot să zic că am făcut compromisuri, dar au fost momente în care am încercat să mă adaptez, la începuturile parcursului meu muzical. Nu contează uneori, în totalitate, ce vrei tu. Trebuie să ai suficientă inteligență și fler, în așa fel încât să reușești să educi gusturile publicului, oferindu-i calitate, îmbrăcată în forma acceptată de el, dar în varianta ta. Altfel, credeți-mă, vei cânta singur în baie pentru tine! Eu am abordat mereu mai multe genuri! Dar nu le-am făcut din obligație, ca un compromis! Ba deloc! Am simțit să cânt asta, iar publicul a perceput și el ca atare! Cred că atunci când renunți complet la identitatea ta artistică doar pentru a fi trend, nu te mai poți numi artist. Arta nu este cantitativă, ci calitativă, fiecare pentru nișa sa de public. Eu sunt fericit că am găsit această cale și sunt unul dintre artiștii care fac fix ce le face plăcere, independenți, cu libertatea la purtător și diversitatea ca element cheie! #dragderomâniamea#paulsurugiufuego #muzică

http://www.expresspress.ro/fuego-revelionul-marca-tvr-2-succes-dintre-ani/

LA MULTI ANI ROMÂNE!



HAI LA MULȚI ANI, ROMÂNE! CU BUCURII ȘI VESELII ȘI CU TOT CE INIMA TA VREA! ÎN CÂTEVA CLIPE, PE TVR 2, MASA, DANSUL ȘI VOIA BUNĂ VOR ÎNCEPE LA FUEGOVELION! VĂ AȘTEPT PE TVR 2 CU CEA MAI TARE PETRECERE A NOULUI AN! #FUEGOVELION#TVR2 #PAULSURUGIUFUEGO