miercuri, 26 octombrie 2016

PAUL SURUGIU - FUEGO - Îmi plac instantaneele...



Îmi plac instantaneele! Poate că nu sunt cele mai fericite ipostaze uneori, dar trădează în cel mai inspirat mod stări și emoții, bucurii și tot felul de simțiri pe care n-ai cum să le joci atunci când ai habar de faptul că ești pozat sau fotografiat!
Și-n în viață e la fel – cum sunteți luați prin surprindere, cum atitudinea, reacțiile și chiar emoțiile sunt altele! 
La capitolul acesta sunt mai puțin receptiv! De cele mai multe ori îmi place să știu dinainte cu ce mă confrunt, ce trebuie să fac sau ce mi se pregătește!
Nu că nu aș face față, dar cred că simt nevoia de siguranță! La poze în schimb e altceva! Și sunt extrem de fericit când inopinat vă scriu, mă adresez vouă, vorbesc cu voi sau vă ascult!
Așa mă știu și mai aproape de sufletul vostru, nu doar prin muzică!
Zi faină vă doresc! #instantanee #surprize #văiubesc

Nu sunt foarte entuziasmat cu zilele astea cenușii, colorate, friguroase, dar încerc pe cât se poate să mă mobilizez...



Nu sunt foarte entuziasmat cu zilele astea cenușii, colorate, friguroase, dar încerc pe cât se poate să mă mobilizez. Oricum, la mine starea de spirit nu depinde foarte tare de vreme, ba mai mult, găsesc și inspirație. Am capacitatea de a simti emotia, de a descoperi si a filtra un impostor de un simplu om sincer. 
Dar de cele mai multe ori, inspiratia mea a stat in cuvant, in vers, in poezie. In vorba spusa de omul potrivit, la momentul potrivit. 
Caci misterul e definit de cuvânt, si tot acesta alungă tainele argumentelor. Muzica în schimb, oricât ar fi de înălțătoare, nu are aceeași intensitate și încărcătură emoțională dacă sunetului nu i se alătură un cuvânt. Maeștrii în mânuirea vorbei au arătat ca arta, că viața însăși e diferită, are nuanțe, are totul, doar dacă îi adaugi un cuvânt potrivit.
Și tot cuvântul te poate salva, la fel de bine cum tot prin el ajungi la liman. Alții și-au transmis, prin slove adunate în volume întregi, gândurile referitoare la cuvânt. Eu îl celebrez mereu, bucurându-mă de intensitatea și puterea lui! Zi liniștită! #toamnă #inspirație

Paul surugiu - Fuego - Într-un decor de toamnă regăsesc fiecare tresărire a viselor mele.



Într-un decor de toamnă regăsesc fiecare tresărire a viselor mele. Nu-s multe, vorba ceea, la fiecare dintre noi există câteva dorințe pe care vrem să le ducem la final. Personal, știu că tot ce vreau să fac e în strânsă legătură cu ce simt, cu starea de spirit. 
Nu poți să mă pui să cânt de joc și veselie, dacă-s nostalgic. De cele mai multe ori greu joc sau zâmbesc fals într-o situație. Într-adevăr, ne împinge viața și experiențele sale, dar scoatem cămașa cu sinceritatea, cu naturalețea.
Povesteam cu cineva aseară despre profesionalism. E un termen pe care toată lumea îl are pe buze. Eu nu știu cât de mult îl dețin, dar îmi place să cred că-mi fac treaba, la nivelul meu, cât pot de bine. Dar chiar și așa, indiferent de domeniu, profesionist e omul drept, vertical, de cuvânt, talentat și serios!
Într-o perfectă duminică de toamnă, vă doresc zi pe cinste și vă aștept în seara asta, concomitent, de la 20.00, pe KANAL D și pe FAVORIT TV!#toamnă #profesionalism

Paul Surugiu - Fuego - Bravo, Ai Stil!



N-aș putea spune eu vreodată dacă am sau nu am stil, dar tot ce știu este că stilul nu ține doar de haine, ci și de atitudine, de bun simț, de educație și fără doar și poate, de comportamentul pe care-l afișăm. Ei bine, duminică, de la ora 20.00, mă puteți urmări la BRAVO, AI STIL! , pe Kanal D! 
Firesc că nu jurizez, nu e treaba mea, dar voi încerca să-mi dau cu părerea, mai ales că este un show dedicat unei perioade pe care am prins-o și eu, cea comunistă, care a avut cumva, măcar în domeniul acesta, un anumit farmec.
Cu Iulia Albu nu mă contrazic, pentru că nu-mi stă în fire, ba dimpotrivă, atât ei, care e o profesionistă și un om special, cât și celorlalți jurați le ofer câteva daruri spectaculoase în colaborare cu cea care mă îmbracă de câțiva ani buni, Doina Levintza. Special pentru voi, cânt două piese energice și fac super show! Nu ratați! #bravoaistil #kanald #fuego

Paul Surugiu - Fuego - Favorit TV



Muzica românească, cea de ieri, are nevoie de șanse. Nu e nimic rău într-o piesă de muzică ușoară și credeți-mă că în ritmurile ei găsești muzicalitate, găsești esență și un strop mai puternic de sinceritate. Asta văd eu. Așa se nășteau cândva șlagărele și uneori simt că oamenii au uitat prea rapid și fără argumente un gen, o epocă și numeroși artiști talentați. 
Eu vreau să-i văd mai mult pe ecran, vreau să-i ascult și încerc, pe cât se poate, să le ofer, prin emisiunea mea, posibilitatea de a veni în fața publicului și de a cânta. Le mulțumesc pentru că-mi onorează invitația, a mea și a echipei, și împreună realizăm ediții memorabile pentru publicul drag.
Da, prieteni, avem valori și artiști deosebiți care merită mult mai mult! Duminica aceasta, de la 20.00, pe Favorit TV, vă dau întâlnire cu ILEANA ȘIPOTEANU, MARIA BUTACIU, DANIEL IORDĂCHIOAIE, AUREL MOLDOVEANU și muzica mea! #familiafavorit #muzicaușoară

Paul Surugiu - Fuego - Nu uitați că aducem, de pe 5 decembrie, în toată țara, zăpezile de altădată...



Din când în când, ne mai oprim să tragem o gură de aer proaspăt! Face bine la sănătate și te ajută să-ți limpezești gândurile! De ce? Uite pentru că tocmai din această cauză mi se pare mie că lumea o ia razna. 
Pentru că nu face pauze, nu se gândește și într-o goană nebună încearcă să capete tot felul de foloase. 
Recunosc că deseori cad și eu în capcana asta, a muncii, a extenuării. Dar îmi dau seama la timp că pentru a avea viață lungă, am nevoie de un echilibru între activitate și relaxare, între timpul liber și cel petrecut pe scenă, în atelierul de pictură, în studio sau pe drumuri de la un spectacol la altul.
Și cum vin după o scurtă pauză de relaxare, voită sau nu, după o răceală, mă pun pe treabă și dau start pregătirilor pentru concertele din decembrie.
Sigur că am și multe surprize până atunci.
Nu uitați că aducem, de pe 5 decembrie, în toată țara, zăpezile de altădată, trecând pe rând prin Adjud, Bacău, Suceava, Roman, Panciu, Iași, Hârlău, Botoșani, Focșani, Bârlad, Huși, Galați, Constanța, Slobozia, Snagov, București, Buzău, Brașov, Ploiești. #zăpeziledealtădată#turneunațional

marți, 18 octombrie 2016

Click - Acasă Vedete - Scrisorile lui Stanca. Dragă Paul Surugiu – Fuego



http://www.click.ro/vedete/scrisorile-lui-stanca/scrisorile-lui-stanca-draga-paul-surugiu-fuego

http://www.click.ro/vedete/scrisorile-lui-stanca/scrisorile-lui-stanca-draga-paul-surugiu-fuego#disqus_thread

Maestre George Stanca vă felicit pentru atitudinea dumneavoastră! Sunteţi un Caragiale al prezentului, de care o societate bolnavăî, în derivă are nevoie. Ne bucurăm că apreciatul artist Paul Surugiu - Fuego a găsit în pesoana dumneavoastră un avocat obiectiv şi pertinent. Să ne trăiţi că ne trebuiţi! Rodica Elena Lupu

miercuri, 12 octombrie 2016

REVOLTĂTOR! CAMPANIE ELECTORALĂ PE SEAMA UNUI ARTIST CELEBRU!

http://www.click.ro/vedete/romanesti/razboi-murdar-intre-fuego-si-nicusor-dan-raspunsul-elegant-al-artistului



Fostul candidat la Primăria Capitalei Nicușor Dan e în plină campanie de strângere de semnături pentru a putea candida cu noul săul partid, Uniunea Salvați România. În criză de timp, politicianul a recurs la o strategie discutabilă pentru atragerea electoratului din diaspora.
Uniunea Salvați România a folosit imaginea lui Fuego în campania de strângere de semnături derulată în diaspora, cu un mesaj negativ: ”Diaspora ne-a dat 7.000 de semnături. Noi promitem că n-o să le dăm tot Fuego”.
Răspunsul artistului, pe personală de Facebook, a fost de o eleganță care ar trebui să-l pună pe gânduri pe Nicușor Dan, cel care promite să schimbe felul de a face politică în România.
”Observ cu stupoare că numele și imaginea mea sunt atrase într-un joc, într-o dispută care nu ar trebui să mă implice sau să mă privească în mod direct pe mine. Este vorba despre felul în care domnul Nicușor Dan, de altfel un intelectual rasat, a ales să-și facă prezentarea campaniei sale electorale pentru a obține un mandat din partea diasporei.
Astfel, am ajuns cu poză și cu nume pe un afiș pe care sincer nu-l înțeleg. De ce ar fi nevoie ca un om integru și profesionist să facă apel la asemenea subterfugii, dornice de a stârni reacții?
Nu văd cum o platformă politică sau o anumită ideologie, ori vreun plan de campanie m-ar putea include pe mine și muzica mea. Să ne înțelegem! Eu de mai bine de trei ani nu mai cânt în nicio campanie electorală. Oricum am fost întotdeauna apolitic, considerând acest domeniu unul care nu are a face cu ceea ce transmit eu.
În diaspora este o onoare să cânt și ori de câte ori am ajuns, în orice context, am făcut-o cu mare satisfacție și împlinire pentru că am putut aduce un pic de alinare celor plecați! Numai că nu se întâmplă asta foarte des. În ultimii cinci ani am cântat doar de câteva ori. Oamenii aceia au plecat din România din anumite motive. Acestea cred eu că ar trebui să-i ridice semne de întrebare domnului care consideră că eu sunt „principalul inamic al diasporei românești”.
Dar ce se face domnul Nicușor Dan dacă oamenii din diaspora vor vrea în continuare, chiar și de la el, muzica celor care, cu bune și rele, le alina dorul de acasă, de locurile în care ar sta, dacă ar fi pâinea mai albă - artiști precum Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Benone Sinulescu și mai toți colegii mei care cântă despre patriotism în afara țării, despre casă și despre bucuria de a fi român.
Iar dincolo de toate acestea, nu mi se pare în regulă să te folosești, la propriu, de numele și imaginea cuiva, care nu are legătură cu tine și ideile tale, pentru a câștiga un mandat timp de patru ani. Nu cred că e un start pe măsură. Personal, am știut mereu să-mi transmit gândurile și mesajele fără să apelez la cineva. E mai onest și mai principial să lupți cu armele proprii!”