sâmbătă, 10 octombrie 2015

FUEGO - UNIVERSUL CULORILOR


“ Am creat acest univers al culorilor și-al muzicii gândindu-mă că doar arta este cea care ne mai poate salva. Dincolo de toate, sunt fericit că am reușit să pun în aplicare o pasiune, ce a prins contur și cu ajutorul și susținerea voastră.
Tocmai de aceea, o parte din fondurile strânse vor fi donate către o cauză umanitară, dorind în felul acesta să sprijin copiii instituționalizați și persoanele vârstnice. Poveștile lor le veți putea citi pe Facebook-ul meu – FUEGO MUSIC OFFICIAL, unde punctat, voi vorbi despre cei cărora le voi dărui puțină bucurie. Asta pentru că eu niciodată n-am făcut ceva fără să-mi pese sau să mă gândesc la soarta celor din jurul meu.
Totodată, pentru că ART by FUEGO înseamnă artă pentru suflet și mai mult decât un site sau imaginea unui artist, am în plan, ca în viitor, să-i pot ajuta și pe colegii mei mai în vârstă, artiști respectați ai țării, care din varii motive au ajuns într-o situație delicată financiar. Astfel că, pe termen lung, mi-am propus să fiu alături de colegii mei, ajunși la finalul unei vieți încununate de succes, încercând să contribui, cu modestele mele posibilități, la asigurarea unui trai decent, oferindu-le astfel posibilitatea de a se exprima în voie cu ceea ce știu ei să facă mai bine – arta lor.
Căci orice start trebuie să aibă ținte, iar frumosul poate schimba, la un moment dat, vieți. Vă las să vă delectați cu arta și vă mulțumesc că-mi sunteți aproape în acest proiect! ”
PAUL CIPRIAN SURUGIU – FUEGO

RAIUL DE IARNĂ, recită PAUL CIPRIAN SURUGIU-FUEGO, versuri RODICA ELENA LUPU

DOR SI GAND: RAIUL DE IARNĂ, versuri RODICA ELENA LUPU, recită ...


ART by FUEGO

ART by FUEGO va fi, făra doar si poate, universul culorilor si al bunăvoinței! Va mulțumim pentru impresii, pentru implicare si pentru toate vorbele frumoase despre Paul Surugiu si ipostaza sa de pictor pasionat!
Si credeți-ne, încă nu ați văzut mare lucru! Adevărata revelație va fi săptămana viitoare când se va lansa site-ul!
Astăzi va prezentam una dintre operele din categoria premium, colecția "Flori - elegantă parfumata!" Intr-o îmbinare dintre clasic si modern, cu vitalitate, tabloul simbolizează originea bucuriei, denumindu-se sugestiv " ODA BUCURIEI"!
Iată mai jos ce mărturisește Fuego despre creatia sa, ce are dimensiunile 60/70 cm, acrilic pe pânza si va putea fi achiziționata de pe site-ul artbyfuego.ro :
" Inspirat de ideea unei bune prietene, care mi-a sugerat sa așez pe pânza liliacul, am realizat recent o reinterpretare colorata a odei închinate bucuriei. Sper sa va placa si sa va poarte cu gândul la primăvara! "

FUEGO - PICTURA

Aseară, când lucram mai de zor, „m-au prins” prietenii mei și-au zis să mă pozeze să vă arăt și vouă. Nu de alta, dar ei spun că prea m-a acaparat pictura în ultima vreme. Am lucrat și vă mărturisesc că relaxarea și plăcerea de a așeza pe pânză tot felul de forme este extraordinară. Fie că aveți sau nu talent, merită să încercați! Am pictat desigur și pentru MIHAI MORAR un tablou, pe care i-l voi dărui astă seară, de la 19.45, la Antena Stars, la RĂI DA BUNI, unde povestim și cântăm premiere.
Nu vreau să spuneți că v-am ahtiat cu picturile mele, dar sunt entuziasmat pentru acest proiect, mai ales că săptămâna viitoare iese site-ul cel nou. Până atunci, dați-mi LIKE pe ART BY FUEGO! Și mă bucur că prin această inițiativă pot ajuta. Cum? O parte din fondurile strânse vor fi donate către o cauză umanitară, dorind în felul acesta să sprijin copiii instituționalizați și persoanele vârstnice. Poveștile lor le veți putea citi pe Facebook-ul meu, unde punctat, voi vorbi despre cei cărora le voi dărui puțină bucurie.
Totodată am în plan, ca în viitor, să-i pot ajuta și pe colegii mei mai în vârstă, artiști respectați ai țării, care din varii motive au ajuns într-o situație delicată financiar. Astfel că, pe termen lung, mi-am propus să fiu alături de colegii mei, ajunși la finalul unei vieți încununate de succes, încercând să contribui, cu modestele mele posibilități, la asigurarea unui trai decent, oferindu-le astfel posibilitatea de a se exprima în voie cu ceea ce știu ei să facă mai bine – arta lor. ‪#‎fuegopictura‬

FUEGO SI LIDIA BUBLE


Dragi prieteni, sper că ați fost alături de mine la RĂI DA BUNI. M-am simțit minunat și țin să spun că am cunoscut persoane speciale, de un bun simț cum rar ne mai este dat să vedem. Fix acel tip de educație sănătoasă, colegială, care ne trebuie pentru a ne mai salva.
Lidia Buble, ardeleancă de-a mea, mi-a povestit despre proiectele frumoase și mi-am dat seama astfel că e un om special și o artistă care muncește pentru a-și duce visul mai departe pe scenă. Are talent și cu siguranță mulți ani de acum înainte o veți asculta și admira. Iar eu mă bucur când descopăr colegi minunați și tineri formidabili, așa cum sunt cei din echipa ei.
Momentul de final al emisiunii a arătat că indiferent de genul muzical, colegialitatea și prietenia este cea care trebuie să ne domine. Urmăriți mai jos momentul împreună cu piesa mea în primă audiție „EȘTI VISUL MEU”, compoziția lui Adrian Romcescu, pe versurile Nicolei. Seară frumoasă!‪#‎raidabuni‬ ‪#‎lidiabuble‬

Fuego - Muzeul National Cotroceni

Vi s-a întâmplat vreodată sa simțiți ca aveți sânge regal? Nu din alte considerente, ci pentru simplul motiv ca va imaginati parte din acel decor. Uite asa am pățit eu ieri, când invitat pentru o super emisiune la TVR, am nimerit, surprinzător si neplanificat, in Muzeul National COTROCENI!
Nu va închipuiți ce revelație. Recunosc spășit ca nu-mi imaginam ce minunății se ascund in interior. Gratie echipei de muzeografi, am putut vizita in liniște toate spațiile princiare, încărcate cu ani de istorie in arta, politica, societate. Aerul de cândva e bine conservat si pus in evidentă, încât parca intri in atmosfera din vremea lui Cuza, Carol, Ferdinand, Regina Maria sau Carmen Silva.
Sincer, e de mers! E mult prea frumos si aduna laolaltă perioade de mare lumina ale României. Recomand din suflet si cred ca putem concura oricând, făra emoții, cu orice mare edificiu european. Pana ajungeți, va ofer un cântec interpretat de mine, desprins din acele povesti si imagini ale timpului! ART BY FUEGO

luni, 5 octombrie 2015

Lansare cărţi, editor Rodica Elena Lupu 28 sept. 2015










FUEGO - LA RADIO, CE SE DIFUZEAZA SI CE NU...


Ascultam aseară, în mașină, o emisiune la radio în care se vorbea despre ce se difuzează și ce nu, despre artiștii mari, despre muzica de ieri și cea de azi, despre hit și șlagăr. Cum drumul meu de întoarcere a fost lung, am avut suficient timp s-ascult și să-mi dau seama că toate discuțiile acestea sunt oarecum în van. Inclusiv cele despre ce credem noi că e bine în detrimentul altor lucruri despre care avem impresia că n-ar fi corecte.
Totul e relativ, iar gusturile muzicale, artistice în general, sunt cele mai mari enigme ale țării noastre. N-am dubiu că fiecare are loc sub soare pe planetă. Dar ascultând, eu m-am bucurat de un lucru. Că muzica mea, deși nu e poate intens difuzată la radio, e cunoscută, cumpărată, ascultată pe Youtube și reținută în ani de fanii mei, chiar și unele piese create pentru consum, pentru petreceri.
De asta și compun în continuare și fac melodii noi. Nu ajung să se audă zilnic la radio, dar ajung în casele celor ce mă apreciază, prin diverse metode. Una dintre ele va fi prin intermediului ART by FUEGO, acolo unde veți găsi aproape toate materialele mele discografice, precum și piese cunoscute din repertoriul meu. Azi propun ceva mai vechi, dar cred că destul de îndrăgit. Vă doresc zi liniștită!

FUEGO - ACASA DE CRACIUN

Unde ne poate fi mai bine decât acasă? Acum serios, inclusiv pentru cârcotași, acasă găsim întotdeauna o vorbă ce ne alină, descoperim amintirile de cândva, nostalgia trecerii timpului, moment în care conștientizăm câte am făcut, îi găsim pe cei dragi și uneori avem și cea mai bună mâncare din toată lumea asta mare.
Parcă într-un fel, acolo e locul care ne face nu doar să ne mai simțim copii, ci efectiv ne transformă în copii nerăbdători de a recunoaște gustul unei perioade în care nu era nimic ce avea s-o umbrească. Tocmai de asta am promovat eu mereu acest mesaj, cel al reîntoarcerii. Acum am hotărât ca asta să fie tema principală a turneului meu de sărbători. Sigur că vă îndemn, la unison, să mergeți acasă, dar după ce vedeți concertul meu dintr-unul din orașele în care ajung. Fie că e Adjud,Focșani, Galați, Tulcea, Constanța, Slobozia, București, Ploiești, Brașov, Bacău, Roman, Iași, Piatra Neamț, Bârlad sau Huși, peste tot vom cânta despre cum e să fii „ACASĂ DE CRĂCIUN”. Informații aflați la numărul de telefon 0746774204.
Până atunci, pentru inspirație, mai dau și eu o fugă la Turda, să-mi aduc aminte de vremurile când eram mic și făceam năzbâtii și să gust ceva din bunătățile bunicii. Vă recomand și-un cântec ca să intrăm în atmosferă, mărturisindu-vă că pregătesc acum o piesă cu totul și cu totul specială despre părinți, pe care o puteți asculta în săptămânile următoare.

ART BY FUEGO


Ne apropiem de lansarea site-ul "ART BY FUEGO", o lume despre mine, cu nuanțe si culori, forme si idei, muzica si pasiune.
Nerăbdarea imi e mare, credeți-ma, in primul rând pentru a vedea reacțiile voastre. Spuneam asta si ieri, ca atunci când îți propui ceva, susținut de o motivatie, si n-ai un răspuns, de orice gen, atunci tot efortul tău este in van.
Cu atât mai mult cu cât proiectul acesta are o finalitate umanitara. Eu niciodată n-am făcut ceva făra sa gândesc sau sa-mi pese si de cei din jurul meu. Astfel ca, parte din fondurile adunate vor fi donate unor cauze umanitare ce au în prim plan copii instituționalizați și persoanele vârstnice. Ajutorul, implicarea înseamnă, dincolo de a arata ca pentru tine contează, o dovada de omenie.
Va mai arat azi doua din lucrările mele. Ma joc cu pensula si ma bucur ca va place. Mai astept impresiile voastre! Adaugăm in final si-un cântec, exprimându-mi in același regretul pentru dispariția marei soliste de folclor, "doamna munților" - LUCRETIA CIOBANU!

FUEGO - LANSARE CARTI


Ce mai sunt literatura si poezia in ziua de azi? Doua redute pe cale de dispariție, necucerite încă de frivol, de simplitate si de tot spectacolul pe care-l vedem zilnic la televizor. 
Chiar si asa, societatea asta a noastră e plină de oameni talentați si de neînfricați susținători ai lor, care ne-ar mai putea salva.
Ieri am participat, in calitate de iubitor al artelor, la un eveniment cultural de anvergura organizat de către Rodica Elena Lupu, neobosit om de cultura, editor si poet, care susține, încurajează si promovează talentul si pe toți cei ce sunt nume pregnante in zona artistica. Cum muzica e in strânsă legătura cu poezia si proza, am ținut si eu un discurs, fericit fiind ca nu sunt unul dintre "ultimii mohicani" care mai cred cu ardoare in promovarea limbii romane.
S-au lansat 15 antologii de poezie si 5 de proza. Printre invitați, care-au transformat un eveniment sec, intr-o adevarata bucurie a spiritului, s-au numărat: Emil Lungeanu, Ion Dodu Balan, George Roca(Australia), George Corbu, Nicolae Dan Fruntelata, Veronica Maria Florescu, Ion Horea, Elena Armenescu, precum si câteva admiratoare înfocate de-ale mele, căci una dintre ele, Laura Niculescu, si-a făcut debutul in poezie, susținuta fiind de Rodica Elena Lupu. Dupa cum vedeți si-n pozele de mai jos, am fost surprins si eu când graficianul Mihai Catruna mi-a oferit in dar o lucrare grafica cu Grigore Vieru.
Așadar, cred ca mai avem ceva șanse sa nu ne pierdem complet. Nu-s genul care sa-si plângă de mila, dar am certitudinea ca prin valori ne vom reveni. Cândva! Zi frumoasa si muzicală!

FUEGO - NOI LUCRAM CU DRAG SI SPOR


"Noi lucram cu drag si spor, pentru voi si pentru popor!"Mai in gluma, mai in serios, cu zâmbetul pe buze, depunem efort in studio pentru piese speciale, ce vor face aceasta toamna mult mai muzicală si mai intensa.
Recent, primeam intr-un interviu o întrebare, care ma mustra, spunând oarecum ca m-am risipit făcând si teatru, televiziune si acum, pictura, neglijând muzica. Dimpotrivă, toate cele ce-au dat si alta nuanță activității mele, au avut scopul de a pune muzica in evidentă. Asta mi-am dorit sa fac, asta știu sa fac si oricât de multe proiecte vor apărea, nu voi renunța la cântec. Muzica e un remediu pentru toate!
Si cu gândul acesta pornesc de fiecare data lucrul. Acum, împreuna cu orchestratorul si compozitorul IVAN LINKOVSKII, dam culoare si forma unor cântece cu aer nou, ce n-au cum sa nu-si atingă scopul, acela de a emoționa.
Săptămânile următoare premierele se vor tine lanț!
Pana atunci, imi doresc sa primiți muzica in viața voastră ca pe o implinire, indiferent ca-i a mea sau a altora. Pentru moment, recomand GOODBYE!