vineri, 26 mai 2017

FUEGO - 31 de albume am lansat până acum. ...mi-e și greu uneori să aleg ce să cânt,





















Cum e atunci când te uiți puțin în urmă și revezi toate momentele, cu bune și rele, și ajungi să te întrebi când ai reușit, într-un timp atât de scurt, să le faci pe toate? N-a fost simplu, așa-i! A fost chiar destul de dificil și câteodată am și greșit, dar sunt fericit că, dincolo de toate, am adunat în repertoriu peste 600 de piese. Și nu ca pe-o colecție, ci din bucuria de a cânta și a dărui oamenilor momente diverse, cu genuri diferite și povești captivante. 31 de albume am lansat până acum.
Unele deloc comerciale, altele au câștigat și discuri de aur și platină pe vremea când vânzările depășeau pe bune zeci de mii de exemplare. Sunt cât se poate de mândru de asta și credeți-mă, ele îmi sunt copiii și-mi aduc cele mai mari satisfacții! De asta mi-e și greu uneori să aleg ce să cânt, pentru că în fiecare piesă am pus, mai mult sau mai puțin, câte-un pic din mine! Iată mai jos câteva albume dragi! Zi liniștită! #31dealbumedestudio #vaiubesc

FUEGO - Nu știu cum e să nu-ți pese...



Nu știu cum e să nu-ți pese, să rămâi indiferent, să treci fără urmă de sentiment peste ceva, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Este unul dintre sentimentele pe care nu le cunosc și încă n-am descoperit dacă e o virtute sau un defect! Cert este că oricât aș fi de încărcat cu propriile mele probleme, mă gândesc la cei din jur, la oamenii care au nevoie de ceva! 
Îmi pasă de lume, de artă, de munca mea și mai ales, de muzica mea, pentru că dintre toate, muzica este cea mai mare bogăție pe care o am și pe care nu vreau în ruptul capului s-o pierd!
Îmi pasă pentru că așa am fost construit și pentru că eu consider că e de bun simț să ai în tine o doză de altruism. Nu căpătăm nimic mai departe, dar rămânem cu satisfacția că ne-am implicat fără a sta pe gânduri! Voi sunteți la fel? Zi frumoasă! #îmipasă #văiubesc

FUEGO - Unul dintre cele mai dificile momente ...



Unul dintre cele mai dificile momente de pe lumea asta, cel puțin pentru mine, este acela în care vreau să spun multe cuvinte, vreau să-mi exprim toate părerile și sentimentele și nu găsesc forma sau momentul potrivit. Sau e și mai rău atunci când știu că vorba mea poate răni sau murdări pe cineva! Și nu-i confortabil nici să menajezi, nici să fii prea direct sau mai rău, să greșești făcând tot felul de afirmații, pe care mai târziu, cu siguranță le vei regreta!
Nu știu dacă există situații ideale, dar rezolvarea mea e simplă. Uneori tac, alteori încerc să îmbrac în povești frumoase, devastatoare adevăruri. Oricum ar fi, e bine să spui la timp ce ai de zis, căci la un moment dat se poate să-ți pară mult prea rău că nu ai făcut-o! Vă doresc zi de aur, dragii mei!#spuneceșicandtrebuie

FUEGO - Când ajungi unde-ți dorești, nimic nu mai pare dificil



Când ajungi unde-ți dorești, nimic nu mai pare dificil. Dar dacă te uiți în spate, vezi că n-a fost simplu și-ai urcat multe trepte, grele, pentru a reuși. În cazul meu, totul i se datorează, în primă fază cel puțin, mamei mele. Fredonez refrenele muzicii românești de pe la doi-trei ani. Nu știu dacă a fost o revelație. A fost ceva natural. Mama mi-a ghidat pașii, ne-am chinuit. Pe vremurile acelea nu era așa simplu să ieși în față,ca acum. Nu erau concursuri de talente, în afară de festivaluri.
Am început la Turda, cu diverse proiecte muzicale, cu mai mult sau mai puțin succes. Am punctat și CÂNTAREA ROMÂNIEI și apoi, m-am lansat oficial, la Mamaia, în 1993. Nu e de ajuns vocea, pentru a reuși. E nevoie de determinare, muncă și mai ales noroc! Iar azi sunt fericit că revin pe scena în care am făcut primele spectacole – la Turda – la Teatrul de Stat Aureliu Manea! La mine acasă! #văiubesc #testament #visualartbyanamariahalalai

FUEGO - Stiți ca eu îmi fac prieteni ușor și...




Știți ca eu îmi fac prieteni ușor și nu știu cum se întâmpla, dar animalele-mi sunt exact ca timbrele care se lipesc de scrisoare.
Și nu-s cel mai înrăit iubitor, dar văd ghemurile astea de suflet și blana ma uimesc cu inteligenta și frumusetea lor.
Seara trecută, la familia Dutescu, prietenii mei din Târgoviște, i-am cunoscut pe Sunny și Bella, doi labradori superbi care nu fac altceva decât sa te cucerească cu privirile galese și cu trăsăturile lor simpatice! N-ai cum sa nu-i iubești și ce este mai interesant e faptul ca nu-ți cerșesc iubirea, ci o dăruiesc, lucru foarte rar întâlnit la cei ce au doua picioare, nu patru, și latră uneori mult mai mult!
N-aveam cum sa nu ii arat pe Facebook! Cert este ca al meu câine, Simba, nu trebuie sa afle de existența pozei! Zău c-ar fi gelos! Zi linistita va doresc!

FUEGO - Locul meu este în fața publicului



Locul meu este în fața publicului . Acela care mă vrea, mă ascultă, mă urmărește, îmi cumpără muzica și vine la spectacolele mele din țară. Eu nu mă bag cu forța pe gâtul nimănui. Cât despre industrie, lăsați-mă să am niște rezerve!
Ar trebui, ca sistemul să funcționeze, cel care naște industria să fie publicul. Și eu aș iubi și-aș asculta o piesă de-a mea, din cele pop, dacă ea ar fi difuzată cel puțin o dată pe zi. Înțeleg comercialul și cred în el, atât timp cât el nu doboară din start nișa mea. Ce fac eu e altceva. Mi-am permis luxul de a cânta ce-mi place, fără să mai intru în trenduri. Am fost în topuri, am scos hituri. Acum am trecut la capitolul șlagăre.
Și uite-așa, fără vreo piesă în heavy rotation, sunt pe buzele tuturor, pregătind noi surprize admiratorilor mei, lansând an de an câte un album ce se bucură de succes.
Așa că spuneți voi, care-i vandabil și care nu? Nu sufăr de complexul confirmării, cum mai spun unii și alții. Vă asigur că am trecut de mult de această etapă. Dar până la urmă, oamenii ne judecă, ei ne cumpără și ne vând, ei ne aplaudă ori ne hulesc. Și permiteți-mi ca aici să menționez că publicul e mare, mult mai mare, nu e format doar din categoria 18-25. O să râdeți, dar la spectacolele vele vin mulți tineri, semn că mai cred în romantism. #văiubesc

FUEGO - SUNT IMPACAT CU MINE!



Sunt împăcat cu mine! Sa știți ca și acesta e un lux, pe care nu toată lumea și-l permite! N-am niciun fel de remușcare, complex si chiar am ajuns sa cred ca sunt așa cum mi-am dorit întotdeauna sa fiu - pe scena, sănătos, cu oameni dragi alături! Nu e bine sa ne dorim in permanenta mai mult decât putem duce și nici sa fim stresați de ce-am făcut și ce nu! 
In fond, viața nu e doar o loterie, este un joc in care cărțile nu au nici un fel de combinație sau regula din start câștigătoare! Azi plecam la drum cu "TESTAMENT"!
Va aștept la sala de spectacol, sa ne bucurăm împreuna de versul înalt al marelui Grigore Vieru, intr-o lecție despre frumos, simplu și maiestuos la un loc! Startul e la Ploiesti, apoi Târgoviște, urmând Bucuresti la Sala Dalles, apoi Turda, Codlea, Iasi și Buzau! Zi linistita va doresc! 

marți, 16 mai 2017

Acolo sunt eu, acela sunt eu.



ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE DE INTERVIU - Cine este Paul Surugiu, dar Fuego? Descrieți-vă!
RĂSPUNSUL MEU - Este unul și-același. Nu e foarte simplu să fac asta și ar fi cumva ingrat să încep eu o subiectivă și poate că fără rost istorie a mea. Ce pot spune este că cel mai bine vorbește despre mine munca mea, pe toate planurile, de la muzică la teatru, până la televiziune și pictură. 
Acolo sunt eu, acela sunt eu. Un om simplu, modest, care cântă pentru a face, pe alocuri, lumea mai frumoasă. Sunt un idealist și-un perfecționist și cred că viața mea este legată iremediabil de publicul meu drag, pe care-l respect nespus.
N-am vanități, sunt discret și-mi place să-mi trăiesc viața la intensitate maximă. Iubesc mult și cred uneori că asta-mi aduce și deservicii. Eu, Paul Surugiu-Fuego, sunt un artist. Cu bune și rele, cu o operă diversă și o muzică simplă, care nu are alt scop decât acela de a sensibiliza, de a bucura, de a impresiona!

Paul Surugiu-Fuego - La Eurovision, întreaga Europă ne-a oferit o lecție


La Eurovision, întreaga Europă ne-a oferit o lecție, dând o palmă adevărată muzicii de consum, votând pe primul loc un cântec atipic, romantic, special, de calitate.
Asta ne arată că oamenii au din ce în ce mai multă nevoie de mesaje reale și de sunete care să transmită la rândul lor o poveste emoționantă. Poate va învăța cineva din asta și nu va minimaliza, așa cum se întâmplă acum, rolul muzicii ce nu e făcută după reguli comerciale.
Eu unul, un artist împăcat cu ceea ce face, cu ce cântă și ce promovează, consider că muzica adevărată e cea care are melodie, care te emoționează, care e construită din suflet, nu pentru a rupe topuri, ci inimi! Iubiți prieteni, cântecele de calitate, indiferent de limba în care sunt cântate, de mesajul lor sau de felul în care ne sunt prezentate – atât timp cât produc emoție se pot numi simplu "MUZICĂ"! Duminică liniștită vă doresc! #calitate #văiubesc

RĂMÂNEM AMÂNDOI, versuri Rodica Elena LUPU, interpret Paul SURUGIU-FUEGO, muzica Marius Cristi POPA - Familia Favorit - TV

joi, 11 mai 2017

FUEGO ...Mă chinui să-l pozez pe Simba


De câteva zile trăiesc un fenomen ciudat. Mă chinui să-l pozez pe Simba, câinele meu, să vă arăt și vouă cât de frumos e și cât de tare a crescut, dar orice-aș face, oricât de tare m-aș chinui să-l momesc, nu reușesc și basta să-l facă să stea potolit. 
I-am zis că-l fac vedetă, că-i impresionant să fii star și să primești like-uri, dar ce să vezi, nu-l interesează acest capitol. E mult prea mulțumit cu statutul său, că te miri cum mai există și astfel de specii, când toți vor să fie vedete. Cert este că e un câine cu atitudine și încăpățânat foc!
Oricum îmi bucură diminețile și serile târzii și e parte din sufletul meu. Vi-l arăt când era mic, acum un an, inocent și lipsit de personalitate atât de puternică. Între timp, e dublu! Și unde mai pui că e și dresat și ascultător, dar nu la poze! Nu toate ființele au această pasiune dezvoltată! Zi frumoasă vă dorim! #simba #câinelemeu

miercuri, 3 mai 2017

PAUL SURUGIU - FUEGO "LA SFÂRŞITUL LUNII MAI VĂ DAU ÎNTÂLNIRE LA...TEATRU"

http://www.fanclubfuegoromania.com/2017/04/paul-surugiu-fuego-la-finalul-lunii-mai.html?m=1

Dragii mei, am bucuria să vă anunț că la finalul lunii mai vă dau întâlnire la ... teatru. Mă puteți vedea în ipostaza de actor, oferindu-vă o lecție de patriotism, un motiv pentru a prețui mai mult țara, limba, mama, iubirea și valorile naționale. Voi juca spectacolul „TESTAMENT”, după opera lui Grigore Vieru, o replică a emoției și-a versului înalt, spectacol premiat cu patru distincții până în prezent și regizat de profesoara mea de teatru din facultate, marele dascăl, Adriana Piteșteanu.
Sigur că e o ipostază mai specială în care mă veți vedea, dar am certitudinea că acest tip de spectacol merge direct la suflet, pentru că joc din inimă și aduc în atenție valori esențiale, din punctul meu de vedere – dragostea de țară, indiferent de cum ar fi ea și problemele din ea, prețuirea față de părinți, de iubire, de locurile natale. Iată unde mă veți putea vedea, la finalul lunii mai, cu „TESTAMENT”, strigătul meu artistic:

22 MAI – PLOIEȘTI , ORA 19.00, TEATRUL TOMA CARAGIU , INFORMAȚII – 0721.367631
23 MAI – TÂRGOVIȘTE , ORA 20.00, TEATRUL TONY BULANDRA, INFORMAȚII – 0245.210046
24 MAI – BUCUREȘTI , ORA 20.00, SALA DALLES, INFORMAȚII – 021.3146637, 021.3302277
25 MAI – TURDA, ORA 19.30, TEATRUL DE STAT AURELIAN MANEA, INFORMAȚII – 0264.311980
26 MAI – CODLEA, ORA 19.00, CASA DE CULTURĂ, INFORMAȚII – 0745.753079
27 MAI – IAȘI, ORA 19.00, ATENEUL TĂTĂRAȘI, INFORMAȚII – 0746.774204
28 MAI – BUZĂU, ORA 19.00, TEATRUL GEORGE CIPRIAN, INFORMAȚII – 0740.496561
Biletele se găsesc la casele de bilete ale fiecărei săli de spectacol, iar în București și la Agenția Startickets ( 021.3302277, 0726.231802 ), precum și online pe Startickets.ro și Bilete.ro! Pentru detalii suplimentare puteți accesa următoarele site-uri: www.fuegofuego.ro, www.artbyfuego.ro.
Paul Surugiu - Fuego
24 aprilie 2017

FUEGO A DEVENIT ACTOR

http://www.ziarulring.ro/monden/fuego-a-devenit-actor

Nimeni nu se aștepta ca pe lângă toate calitățile pe care le are Fuego și toate lucrurile pe care le face, să devină și actor. Chiar dacă este absolvent de actorie, nu a luat niciodată în serios această profesie, considerând că muzica este punctul lui forte. Iată că mai nou îl puteți vedea pe scenă, într-un one-man show veritabil, în care joacă... teatru.
Nu e o glumă, dimpotrivă. Este vorba despre spectacolul „TESTAMENT”, o adevărată lecție de patriotism, în care Paul Surugiu prezintă teatru, muzică și poezie. Conceptul acestei piese, premiate cu patru premii pentru interpretare, regie și idee, nu este unul simplu.
Artistul propune celor ce vor veni să-l vadă, stări, emoții, lacrimi, bucurie, vorbind despre dragostea de țară, de părinți, de tot ce-i înalt și sublim. Concertul este realizat pe versurile marelui poet român Grigore Vieru, iar Fuego ne arată acum o altă față a laturii sale artistice, suferind la propriu pe scenă, plângând, transmițând durerea versurilor pe care le interpretează. Iată ce spune Paul Surugiu cu privire la spectacolul TESTAMENT”:
 
„Testamentul” meu este cu adevărat un spectacol unde aveți parte de tot soiul de emoții, de la lacrimi, la bucurie, nostalgie și suprize care de care mai diverse. Știu că nu e tocmai special să mă vadă oamenii ca actor, dar cred că voi face față să interpretez, într-o adevărată lecție de patriotism, sentimente pure. Am certitudinea că acest tip de spectacol merge direct la suflet, pentru că joc din inimă și aduc în atenție valori esențiale, din punctul meu de vedere – dragostea de țară, indiferent de cum ar fi ea și problemele din ea, prețuirea față de părinți, de iubire, de locurile natale.” ( PAUL SURUGIU – FUEGO)
22 MAI – PLOIEȘTI , ORA 19.00, TEATRUL TOMA CARAGIU , INFORMAȚII – 0721.367631
23 MAI – TÂRGOVIȘTE , ORA 20.00, TEATRUL TONY BULANDRA, INFORMAȚII – 0245.210046
24 MAI – BUCUREȘTI , ORA 20.00, SALA DALLES, INFORMAȚII – 021.3146637021.3302277
25 MAI – TURDA, ORA 19.30, TEATRUL DE STAT AURELIAN MANEA, INFORMAȚII – 0264.311980
26 MAI – CODLEA, ORA 19.00, CASA DE CULTURĂ, INFORMAȚII – 0745.753079
27 MAI – IAȘI, ORA 19.00, ATENEUL TĂTĂRAȘI, INFORMAȚII – 0746.774204
28 MAI – BUZĂU, ORA 19.00, TEATRUL GEORGE CIPRIAN, INFORMAȚII – 0740.496561
 
Biletele se găsesc la casele de bilete ale fiecărei săli de spectacol, iar în București și la Agenția Startickets ( 021.33022770726.231802 ), precum și online pe Startickets.ro și Bilete.ro!
 
Pentru detalii suplimentare puteți accesa următoarele site-uri: www.fuegofuego.rowww.artbyfuego.ro. Pe Fuego îl puteți găsi și pe FACEBOOK la Paul Surugiu Fuego Official, pe Art by Fuego și pe Familia Favorit.

CARE ESTE "TESTAMENTUL" LUI FUEGO

http://m.libertatea.ro/detalii/articol/care-este-testamentul-lui-fuego-1818354



Neobosit, Paul Surugiu Fuego propune nenumărate surprize tuturor celor ce-i iubesc și apreciază munca. După ce a finalizat înainte de sărbători, un adevărat maraton muzical, artistul le propune admiratorilor săi o săptămâna de ... teatru. Asta pentru că va putea fi admirat ca actor, la finalul lunii mai, într-un mini-turneu de șapte orașe, cu o piesă spectaculoasă, o lecție de patriotism, în care interpretul joacă teatru, recită poezii, cântă.
Spectacolul „TESTAMENT”, de teatru, muzică și poezie, după opera marelui poet român Grigore Vieru, este un strigăt al artistului care-și pune acolo toate trăirile. La „TESTAMENT” veți regăsi un alt Fuego! Asta e o certitudine! De această dată el e sobru, prezentând adevărate adevăruri despre cum să fim, despre ce e bine și ce nu, despre mamă și sacrificiile acesteia. Spectacolul este structurat pe trei capitole importante și fiecare dintre acestea vine cu sensibilitatea și emoția sa.
Un one-man show veritabil, în care Paul va interpreta, va recita, va trăi cu toată ființa sa fiecare cuvânt și va cânta, totul devenind un altfel de musical, piese cunoscute, care se potrivesc de minune temei și conceptului. „TESTAMENT” a fost premiat până în prezent cu patru distincții, pentru cel mai bun spectacol al teatrului Alexandru Davila din Pitești în anul 2013, pentru cel mai bun spectacol al anului 2014, din partea publicației LITERATURA ȘI ARTA și a editurii ANAMAROL, precum și premiul pentru concept și interpretare din partea Asociației Culturale REGAL D’ART!
Dragii mei, vă dau întâlnire la ... teatru. Mă puteți vedea în ipostaza de actor, oferindu-vă o lecție de patriotism, un motiv pentru a prețui mai mult țara, limba, mama, iubirea și valorile naționale. Voi juca spectacolul „TESTAMENT”, după opera lui Grigore Vieru, o replică a emoției și-a versului înalt, spectacol premiat  și regizat de profesoara mea de teatru din facultate, marele dascăl, Adriana Piteșteanu. Țin enorm la acest concept, pentru că el aduce în fața oamenilor un Fuego emoționat, care ridică probleme existențiale și care încearcă, în aproape două ore, să poarte publicul prin mai multe stări și teme, doar prin teatru, muzică și poezie!
Sigur că e o ipostază mai specială în care mă veți vedea, dar am certitudinea că acest tip de spectacol merge direct la suflet, pentru că joc din inimă și aduc în atenție valori esențiale, din punctul meu de vedere – dragostea de țară, indiferent de cum ar fi ea și problemele din ea, prețuirea față de părinți, de iubire, de locurile natale.” ( PAUL SURUGIU – FUEGO )
Iată unde-l veți putea vedea pe Fuego, la finalul lunii mai, cu „TESTAMENT”, strigătul său artistic:
22 MAI – PLOIEȘTI , ORA 19.00, TEATRUL TOMA CARAGIU , INFORMAȚII – 0721.367631
23 MAI – TÂRGOVIȘTE , ORA 20.00, TEATRUL TONY BULANDRA, INFORMAȚII – 0245.210046
24 MAI – BUCUREȘTI , ORA 20.00, SALA DALLES, INFORMAȚII – 021.3146637, 021.3302277
25 MAI – TURDA, ORA 19.30, TEATRUL DE STAT AURELIAN MANEA, INFORMAȚII – 0264.311980
26 MAI – CODLEA, ORA 19.00, CASA DE CULTURĂ, INFORMAȚII – 0745.753079
27 MAI – IAȘI, ORA 19.00, ATENEUL TĂTĂRAȘI, INFORMAȚII – 0746.774204
28 MAI – BUZĂU, ORA 19.00, TEATRUL GEORGE CIPRIAN, INFORMAȚII – 0740.496561
Biletele se găsesc la casele de bilete ale fiecărei săli de spectacol, iar în București și la Agenția Startickets ( 021.3302277, 0726.231802 ), precum și online pe Startickets.ro și Bilete.ro! Pentru detalii suplimentare puteți accesa următoarele site-uri:www.fuegofuego.rowww.artbyfuego.ro. Pe Fuego îl puteți găsi și pe FACEBOOK la Paul Surugiu Fuego Official, pe Art by Fuego și pe Familia Favorit.

luni, 1 mai 2017

FUEGO - ZIUA MUNCII 1 MAI 2017


Azi muncim, nu? Sigur că nouă ne place distracția și nu strică să ne fericim puțin, asta pentru că după muncă există viață! E o zicală pe care-mi place să o aplic în activitatea mea! Uneori e bine să mai luăm câte-o pauză și după multă muncă, să și trăim! În fine, ideea este că tot ce-i mai frumos pe lume stă în ceea ce facem! Dar munca nu trebuie să fie o corvoadă, indiferent de ce tip ar fi ea, ci o bucurie, o pasiune și felul prin care arătăm celor din jurul nostru cât suntem de buni!
Cum mai toată țara azi e pe la grătare sau la mare, eu sărbătoresc în liniște, cu prieteni dragi alături. În fond, munca nu e ceva ce trebuie aplaudat, este felul prin care noi existăm, ne exprimăm și arătăm cât suntem de buni! Să aveți soare și zi de aur! Hai să trăiți!#1maimuncitoresc

https://www.youtube.com/watch?v=d_4KWy1Q23Q

FUEGO - 22-28 MAI 2017- SPECTACOL EXTRAORDINAR TEATRU, MUZICĂ, POEZIEDE


22 MAI – PLOIEȘTI , ORA 19.00, TEATRUL TOMA CARAGIU , INFORMAȚII – 0721.367631
23 MAI – TÂRGOVIȘTE , ORA 20.00, TEATRUL TONY BULANDRA, INFORMAȚII – 0245.210046
24 MAI – BUCUREȘTI , ORA 20.00, SALA DALLES, INFORMAȚII – 021.3146637, 021.3302277
25 MAI – TURDA, ORA 19.30, TEATRUL DE STAT AURELIU MANEA, INFORMAȚII – 0264.311980
26 MAI – CODLEA, ORA 19.00, CASA DE CULTURĂ, INFORMAȚII – 0745.753079
27 MAI – IAȘI, ORA 19.00, ATENEUL TĂTĂRAȘI, INFORMAȚII – 0746.774204
28 MAI – BUZĂU, ORA 19.00, TEATRUL GEORGE CIPRIAN, INFORMAȚII – 0740.496561
Biletele se găsesc la casele de bilete ale fiecărei săli de spectacol, iar în București și la Agenția Startickets ( 021.3302277, 0726.231802 ), precum și online pe Startickets.ro și Bilete.ro!

FUEGO - JOC DIN NOU TESTAMENT


Întotdeauna când faci ceva trebuie să ai o țintă clară, un anumit scop. Niciodată nu trebuie să lăsăm la voia întâmplării, în neant, acțiunile noastre. Eu spre exemplu, mă gândesc la voi atunci când fixez vreun proiect. Mă întreb dacă vă place, dacă se regăsește în preferințele voastre. 
Sigur că e bine să ne impunem și viziunile noastre, dar niciodată nu trebuie să lăsăm la o parte impresiile și părerile celor din jur. Uneori, acestea sunt cele care fac diferența! 
Poate și de asta e bine să asculți, să chibzuiești și ulterior, la rece, fără stres, să iei deciziile potrivite! Tot la voi m-am gândit când am hotărât să joc din nou „TESTAMENT”! Vă aștept la Ploiești, la Târgoviște, București, Turda, Codlea, Iași și Buzău, aducând din nou în fața voastră valori înalte, poezie și multă emoție! Vă îmbrățișez și vă doresc zi liniștită! #testament

FUEGO - MĂ RELAXEZ


Serile astea am avut ceva timp liber și-am zis c-ar fi bine să mă relaxez. Desigur, cu ceea ce-mi place să fac cel mai mult – să pictez. Încerc mai nou să găsesc nuanțe în ton cu anotimpul și mă chinui de fiecare dată să găsesc titlul potrivit, oarecum atipic, o figură de stil care să completeze ceea ce am așezat eu pe pânză. Nu sunt profesionist, evoluez greu, dar îmi place să fac asta. Nu mă dau mare și credeți-mă că le-aș ține în debara dacă nu aș ști că prin vânzarea lor pot face bine celor care au nevoie. În speță tinerilor talentați și marilor artiști, care au nevoie de apreciere, de un imbold și de un sprijin cât de mic pentru a străluci. Cu asta mă mândresc!
Nu bravez, în schimb vreau ca mai mulți dintre noi să investim în viitor și să depunem efort pentru ca cei din urma sau dinaintea noastră să poată fi mai fericiți. Peste 100 de povești, care de care mai impresionantă, a ajutat ART BY FUEGO, copilul meu de suflet, așa cum îi spun eu proiectului!
Pictura e pentru mine o pasiune ce-mi dă șansa să mă redescopăr, să pot face oameni fericiți și să ajut, mai mult și mai nobil ca oricând! #artbyfuego #pictură

FUEGO - Se zice că prietenia este o virtute


Se zice că prietenia este o virtute, dar eu știu că de acolo, din prietenie, izvorăște o altă calitate – devotamentul. Ei bine, a fi devotat unui om, unei profesii, unui scop în viață este poate cea mai nobilă și mai curată formă de descriere a unui om. 
Nu oricine poate fi devotat și credeți-mă, că nici nu e neapărat necesar. Dar cei ce reușesc să-și dea și sufletul din ei pentru ceva anume sunt ființe care nu se pun doar pe ei în prim plan, egoist, ci încearcă să găsească în cei din jur o lume mai bună.
Eu mi-s devotat profesiei, fanilor și nu în ultimul rând prietenilor. Nu a fost simplu să învăț asta, pentru că e o lecție, dar cu timpul mi-am dat seama că agâțându-mă de această trăsătură pot fi cu un pas mai sus.
Și sunt fericit să știu că oameni apropiați se pot baza pe mine, că profesia mi-e cheia și că publicul va avea mereu un loc special în inima mea! Fiți devotați!#devotament

FUEGO - IMI PLACE SĂ DAU AUTOGRAFE


Îmi place să dau autografe. Îmi place să vorbesc cu cei ce-mi iubesc muzica și arta, să încerc să le fiu aproape și să-i înțeleg. Nu e o corvoadă să stau să semnez pe discuri sau pe fotografii, ori să fac poze la final cu toată lumea. Oricât aș fi de obosit, încerc să-mi păstrez puteri pentru public. Asta pentru că am învățat că orice gest înseamnă o bucurie, chiar și acel simplu autograf, ce peste ani, va fi poate, o amintire inestimabilă. 
Nu e greu să fii iubit de oameni, dar e dificil să-i faci să-și mențină dragostea, iar principala mea preocupare este publicul, cel căruia îi datorez, până la urmă, totul.
Degeaba aș fi cântat dacă muzica mea n-ar fi ajuns acolo unde trebuie! Așadar, eu cred că e o minune să poți fi înconjurat de atâția prieteni. Iar eu trăiesc astfel de minuni zilnic și vă mulțumesc pentru asta! #văiubesc #autografe #public

FUEGO - IMI PLAC DUMINICILE!


Îmi plac duminicile! Chiar dacă de zeci de ani nu le mai am libere în totalitate, reușesc să mă bucur măcar puțin de însemnătatea unei simple zile, care adună în ea, prin simbolistică, o lume întreagă, emoții, liniște, tăceri, bucurii și amintiri! Îmi iubesc toate duminicile și știu că toată viața mea, aceasta va fi cea mai frumoasă zi! Mi-aduc cu drag aminte de cele mai frumoase duminici ale copilăriei. Fiecare anotimp avea farmecul lui – iarna mergeam la bunica și mâncam to
ate bunătățile, simțind atingerea dragostei pure.
Primăvara străbăteam parcurile, iar vara mergeam cu mic cu mare la ștrand, la grătar sau la salină! Toamna stăteam prin fața blocului sau făceam spectacole cu toți vecinii de la scară! Tot timpul această zi va fi, pentru toți, în unanimitate, una specială! Cum e duminica voastră?
Vă sfătuiesc să urmăriți și o super ediție FAMILIA FAVORIT, de la ora 20.00, cu duete inedite! Iată-mă și pe mai jos, într-una din duminicile copilăriei mele! #duminică #ahceduminicafrumoasă

FUEGO - "Lele de la Orastie"