Dacă au apărut cireșele înseamnă că a venit și vara în adevăratul sens al cuvântului. Nu-i anotimpul meu preferat, dar știu că acum ne putem delecta pe deplin de spectacolul naturii. Cum știți bine că eu iarna nu dorm, uită că și vara aceasta vreau să aplic același principiu. Vă pregătesc surprize și cântece noi pentru toamnă și vă aștept, prin țară, la mai toate manifestările mele.
Știu bine că vara ține cu mine pentru că în perioada asta, an de an, am trăit cele mai mari bucurii, realizări, zile de naștere și prietenii ce durează de aproape o viață. Sunt eu asociat cu iarna prin colinde, dar zău că mi-ar face plăcere să realizez și-un imn al verii, de dragul parfumului de tei, al cântecelor de păsări, al pepenilor și-al cireșelor.
Așa că vă propun să primim vara cum se cuvine, cu toate minunile ce ni le-aduce la purtător. Eu nu pot să vă ofer altceva decât muzica mea. Cred că v-ar răcori în zilele toride și v-ar relaxa după zilele extenuante. Până fac un imn al verii, mergem azi pe mâna ritmului, cu un cântec drag mie, un cover numai bun pentru serile de iunie ... Zi liniștită și răcoroasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu