Maestrul Kerestely ştie că pentru a exista continuitate este nevoie de o oarecare predare a ştafetei. A făcut asta cu Andrei, dar o face şi ca dascăl, formând în ani câteva nume de succes în muzica românească, ce confirmă, sunt în vogă, dar poate cel mai important, duc către viitor comoara lăsată de marele lor maestru.
Am fost bucuroşi să le avem alături de noi, la sărbătoarea lui nea Joly, pe două dintre talentele viitorului.
Ele au gustat deja din cupa succesului și arată, încă de pe acum, prin decența și putere, că vor face carieră. Miss Mary este deținătoarea unui premiu important în afara țării, plus numeroase în țară, are colaborări cu artiști importanți, este cameleonică, dezinvoltă și are talentul șlefuit de un profesionist. Așa cum este și cazul Alinei Păun, care pășește cu dreptul în industrie, după ce a participat cu succes la VOCEA ROMÂNIEI.

Mâine seară, de la ora 20.00, le veți putea urmări cu surprize pentru Joly, dar și interpretându-vă două cântece de colecție scrise de acesta special pentru ele. Nu ratați!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu