Îmi place sa fiu copil! Nu doar chipul meu trădează asta, dar inocenta de atunci mi-a rămas impregnata in suflet, la fel ca toate amintirile bucuriilor respective! Exercițiul acesta al reîntoarcerii îl am mereu, făcând un scurt popas, asta pentru ca anii aceia aveau un alt farmec, lumina simplității și puterea unor vise pe care le-am continuat fără sa zic nimic, cu determinarea aferentă!
Atunci mi-am pus bazele și tot copil fiind am învățat sa iubesc muzica, nu doar ca pe un "ceva" interesant care plăcea oamenilor cum suna de la mine, ci ca pe o profesie asumată și muncita!
Oricum ar fi, suntem copiii părinților noștri, eterne icoane, iar atât timp cât trăiesc, măcar unul din ei, suntem pruncii lor! Iată-ma in poza de mai jos, pe la cinci ani, bosumflat pe ceva anume! Nu uitați sa fiți din nou copii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu