Parcă în goana asta nebună, nu mai avem timp pentru noi înșine. E o certitudine pe care-o simt cu fiecare zi ce trece și mă uit la pozele de ieri și îmi dau seama că timpul a trecut și că eu am rămas cu aceleași dorințe,vise mari și multe lucruri de făcut. Trebuie să avem grijă și de noi și să ne preocupe mai tare ideea că nimic nu se întoarce.
Eu mă văd pe mine în poza de mai jos, acum mai bine de 15 ani și nu-mi vine să cred când am făcut axul în timp și cum am reușit să exist în așa fel încât azi să vă pot scrie. Și-mi dau seama, deși e greu de pus în aplicare, că dintre toate, sufletul nostru e cel mai important și el are nevoie de bucurii zilnice! Vă doresc zi de poveste și nu uitați că anii de ieri pot fi, cu voință și determinare, la fel ca cei de mâine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu