Nu am cum să nu mi-o aduc aminte. Nu am cum să nu o rememorez în poveștile mele și nici nu pot să nu spun că vocea sa, că arta lăsată, e o bucurie pentru românii care-au fost vitregiți de un mare talent prin pierderea sa. Azi ar fi fost ziua Laurei Stoica. Ultima oară când i-am urat mulți ani era fericită, iubea și-și găsise parcă, un nou drum, noi resurse.
Am fost împreună în ultimul ei turneu internațional, în Kuweit, alături de Bety Turcu, și în acele câteva zile am cunoscut un om sincer, modest, discret, inteligent și extrem de afectiv. Cred cumva că Laura a marcat amintirile tuturor celor care au cunoscut-o! Nu trebuie să o uităm și e musai ca memoria ei să rămână, prin glasul acela puternic, inconfundabil și prin toate piesele de aur ce ne bucură și azi! Un actor prea grăbit, Laura, ai steaua ta! Rămâi cu bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu