În acest weekend, la Chișinău, a fost inaugurată, în cadrul unei manifestări speciale, statuia realizată din bronz, ce îl reprezintă în mărime naturală, pe cel ce a trasat, în condei, vers și imagini stilistice, lumina acestui neam, Grigore Vieru.
Grigore Vieru a fost poetul ce a militat pentru simbolul limbii române, pentru cunoașterea, recunoașterea, dezvoltarea și celebrarea acesteia, în cel mai modest, original și complex mod. Și poate din acest motiv, ziua în care monumentul său din cimitirul de stat din Chișinău a fost dezvelit, s-a potrivit să fie tocmai ziua limbii romane !
Fuego, cel pentru care poetul și-a înălțat ultimele uimiri, a fost prezent la mormântul celui ce i-a fost mentor, formându-l, conferind substanță creației prin versurile sale. Împreună cu soția maestrului, Raisa Vieru, Paul Surugiu a înălțat un omagiu, simbolizat prin flori, cu o zi înainte de marele eveniment, la care au fost prezente mai toate oficialitățile Moldovei, în frunte cu președintele Nicolae Timofti.
“ Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi. “ Epitaful lui Grigore Vieru stă așezat la fel de simplu cum și-a dorit, pe piatra mortuară, exprimând parcă, esența întreagă a existenței sale și a românului ce a trăit toată viața cu un ideal măreț : acela de a reîmpreuna, prin întreaga-i operă, cele două lacrimi gemene, România și Moldova.
Limba română va fi întotdeauna celebrată prin Grigore Vieru. El a zămislit, dintr-o irepetabilă mirare, crezul, forma acestei comori, căci “ pentru ea cresc florile visarii - pentru limba țării .”
Paul Surugiu precizează că doar împreună putem continua misiunea nobilă a marilor noștri cărturari, susținând totodată că limba română este cea care unește românii :
“ Unul dintre cele mai importante vise ale mele a prins contur. Nenea Grig are acum monumentul pe care îl merita, așezat fiind, la loc de cinste, pe Aleea Artiștilor, alături de Ion și Doina Aldea Teodorovici, Maria Bieșu sau Nicolae Sulac.
Îl port alături de mine, prin versurile sale și prin întreaga colecție de povețe, de morală pe care mi-a oferit-o, în cei trei ani în care am fost mai mult decât prieteni. Grigore Vieru nu a fost doar modelul meu, ci mi-a fost ca un tată. Un tată spiritual care mi-a lăsat cea mai de preț moștenire, a cuvântului. Și am responsabilitatea de a o duce mai departe, prin muzica mea.
De asemenea, m-am bucurat să văd că în Republica Moldova, ziua Limbii Române este ridicată la rang de zi națională, organizându-se manifestări publice ample, concerte și evenimente inedite.
Cred cu tărie că limba română este limba ce unește românii de pretutindeni, unindu-ne și pe noi, într-un singur gând, un singur vers, țel, un singur cântec, scriind împreună, mai departe, ceea ce Grigore Vieru, alături de marii poeți ai acestui neam au scris. Istoria ! ”
„Limba este creaţia omului prin Dumnezeu. Mai sus, omul nu s-a putut ridica. Mai sus, Dumnezeu a ridicat numai stelele pe cer şi brazii pe munţi." -Grigore Vieru
RăspundețiȘtergere„Pe pãmânt strãvechi şi magic” a fost şi ne va rãmâne stapânã „limba neamului nostru dacic”, „limba doinelor de aur”!
Când spui Fuego, spui suflet de român, UN ROMÂN care cântã pentru români, care promoveazã, prin „destinul sãu de cântãreţ”, „limba noastrã cea românã”!
Intâlnirea sa cu marele poet basarabean Grigore Vieru nu a fãcut altceva decât sã reuneascã, prin vers si cânt, cele douã patrii gemene, Basarabia si România şi aceasta legãturã sfântã nu se va mai rupe nicicând, indiferent ce le va mai rezerva istoria.
Frumoase si emotionante aceste imagini!Draga Paul, Grigore Vieru va ramane vesnic viu in sufletul tuturor romanilor adevarati si cu ajutoarul tau...Versurile lui sunt interpretate de tine in cel mai impresionant mod astfel incat,cu siguranta, vor ramane mostenire urmasilor nostri! De acolo de sus, dintr-o stea, Grigore Vieru este mandru de tot ceea ce faci si este fericit pentru toate realizarile tale pe plan profesional!
RăspundețiȘtergere