joi, 12 septembrie 2013

Fuego, premiat la ,,Salonul Internaţional de Carte”, Chişinău, 2013


Fuego, premiat la ,,Salonul Internaţional de Carte”, Chişinău, 2013







Se potriveşte ca muzica să aibă o tainică legătură cu versul, iar emoţia unui cântec special reprezintă contopirea acestor doua mirări. Nu putem însă omite că mesajul este conferit de cuvânt. Acel cuvânt care transmite, care completează şi desăvârşeşte muzica.
O astfel de legatură s-a creat şi între maestrul Grigore Vieru şi artistul Fuego. Creaţiile celui dintâi au conferit sens şi substanţă muzicii atât de sensibile promovată de cel din urmă. Trei ani de colaborare au existat între cei doi, iar rezultatul acestora se regăseşte în volumul „TESTAMENT PENTRU FUEGO”, o carte mărturie, cu o prezentare şi un concept complex, într-un regal al poeziei şi excelenţei.
În cadrul „Salonului Internaţional de Carte 2013 ”, ediţia a XXII-a,  desfăşurat la Chişinău, volumul „TESTAMENT PENTRU FUEGO” a primit unul dintre cele mai importante premii, fiind în competiţie cu alte cărţi speciale din cele 18 ţări participante.
 Este vorba despre distincţia „ARTA CĂRŢII ”, aceasta fiindu-i acordată lui Fuego pentru iniţiativa sa admirabilă, precum şi Asociaţiei Culturale „ REGAL D’ART ” pentru conceptul unic, pentru prezentare, calitatea execuţiei, conţinut şi aspect. Premiul a încununat şi a confirmat valoarea culturală a colecţiei, reuşind să demonstreze că opera maestrului Grigore Vieru este vie, militează pentru frumos şi pentru înalt.
Diploma a fost înmânată scriitoarei Lucia Olaru Nenati, un spirit artistic desăvârşit, prietenă a poetului Grigore Vieru, precum şi a lui Fuego. Ea a rostit câteva cuvinte emoţionante cu privire la relaţia sa cu maestrul, la simplitatea şi genialitatea acestuia, precum şi impresii apreciative despre cartea „TESTAMENT PENTRU FUEGO”.
Manualul de poezie „TESTAMENT PENTRU FUEGO”, editat şi lansat de Asociaţia Culturală ,,REGAL D’ART” cuprinde toată opera lui Grigore Vieru, scrisă în ultimii trei ani de viaţă pentru cel căruia i-a fost mentor şi formator, Fuego.
 Întreaga comoară, de cântec şi uimire, de vers pasionant şi idei ce incendiază constant conştiinţa, aduce în prim plan creaţiile din ultimele clipe de jertfă pentru artă ale poetului, dedicate cu nobleţe şi sinceritate celui care i-a descoperit, asimilat şi apoi împărtăşit, cel mai elocvent, atingerea de geniu, celui pe care l-a considerat ca pe fiul său, Paul Surugiu. Această ediţie a fost editată în colecţia „Regal de poezie” şi este dedicată bibliofililor, cuprinzând înlăuntrul său un mănunchi de artă şi esenţă, de frumuseţe şi poezie.
Cartea a fost prezentată pentru prima dată public anul trecut, în cadrul manifestării de decernare a „Titlului de Artist al Poporului Republicii Moldova” lui FUEGO, pentru meritele sale aduse culturii, artei şi valorilor româneşti. Atunci, artistul a prezentat şi a oferit cartea preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Iată ce afirma Fuego cu privire la decernarea acestei distincţii:
„Sunt onorat să primesc un astfel de premiu, cu atât mai mult cu cât el este destinat unui volum de cinstire a memoriei şi operei mentorului meu, nenea Grig, o lucrare de artă înnobilată cu poeme de lumină, un cântec pentru cei nesinguri, dezvăluind „Taina care mă apără ”, poezia muzicii şi muzica poeziei.
 Meritele nu îmi aparţin, ele îndreptându-se către cei care au realizat cartea, în schimb sunt fericit să ştiu că misiunea mea, aceea de a promova în continuare idealul, gândurile şi minunile maestrului, are ecouri puternice. Am făcut legământ pentru a duce mai departe opera sa, iar acum pregătesc tuturor o surpriză.
Voi realiza un spectacol de muzică şi poezie, denumit sugestiv „ TESTAMENT ”, în Sala Mică a Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti, în care imaginea va fuziona cu emoţia, cântecul va fi împletit cu versul, iar opera lui Grigore Vieru va fi readusă pe locul pe care îl merită, în inima iubitorilor de poezie.”
LEGENDĂ :
poza 1- Diploma primită de Fuego la Salonul Internaţional de Carte Chişinău;
poza 2- Lucia Olaru Nenati, prezentând volumul „TESTAMENT PENTRU FUEGO", ridicând diploma ,,ARTA CĂRŢII" în cadrul manifestării de premiere;
poza 3 - Coperta cărţii ,,TESTAMENT PENTRU FUEGO";
poza 4 - ,,Două lacrimi gemene” – Grigore Vieru şi Fuego
poza 5 - Fuego la festivitatea de lansare a cărţii în cadrul Festivalului ,,Grigore Vieru"- 2012,  desfăşurat la Iaşi;
poza 6 - Fuego dând autografe pe pergamentul cărţii;
poza 7 - Fuego la  Festivalul Internaţional de Poezie ,,Grigore Vieru ", ediţia a IV- a, unde a primit ,,Premiul pentru cea mai sensibilă interpretare a versurilor maestrului Grigore Vieru”.


            Articol preluat: Rodica Elena Lupu, MOLDPRES NEWS AGENCY

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu