Acum mulți ani, pășeam și eu pragul școlii cu emoții. De fiecare dată era tristețe la-nceput. Se termina vacanța plină cu jocuri și timp liber, cu vise și zâmbete eterne. Copilăria nu ne dădea deloc voie să ne plictisim.
Apoi ajungeam în bancă, ne revedeam și trăiam clipe minunate. Sigur că acum, după ani, le văd diferit.
Nu am fost ahtiat după materia întreagă, dar iubeam să învăț și să descopăr lucruri noi. Legam prietenii și eram mult mai copii, la propriu, decât cei de acum, care-și dau întâlnire pe Whats App, nu prin bilețele, ori joacă balonașe în pauze în loc de ascunsa și călcatelea. Școala va rămâne mereu punctul de plecare, etapa definitorie a caracterului nostru, dublarea celor șapte ani de-acasă și nu văd cum ar arăta o lume fără școală. Mai sus, eu prin anii de început ai vieții, cu o mulțime de planuri și dorințe de-a ajunge artist, fix după o vacanță mare petrecută în curtea bunicii! Voi cum vă amintiți anii de școală?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu