luni, 31 august 2015

FUEGO - MUNCA ÎNNOBILEAZĂ OMUL


Prieteni, așa-i că munca înnobilează omul? Îi dă parcă alt aplomb și-l face să fie competitiv, dorindu-și să se depășească și pe el și pe cei din jurul său. Întotdeauna mi-a plăcut să muncesc. De mic. Fugeam câțiva kilometri buni, pe malul Arieșului, cu chitara în spate, poate reușeam, în mintea mea, să prind câteva acorduri. Cu acelea câteva am rămas! Sau apoi, când eram un mic star la Turda, prin anii 94-97, împreună cu Alex Malschi, repetam și munceam până în zori, fără să ne pese că de fapt nu aveam nimic de câștigat.
Mai apoi, mi-am sacrificat tinerețea și toate bucuriile ei lumești, pentru a fi pe scenă, pentru a mă vedea cu publicul, pentru a câștiga, cu propria muncă, banii mei, care să mă ajute să fiu pe picioarele mele.
În ani, am învățat că doar muncind fac performanță. Și cred că mai am mult de muncă înainte. Acestea fiind spuse, fug să pun la punct detaliile turneului din iarnă, despre care povestim săptămâna viitoare, precum și ceva puncte concise cu privire la surprizele de atunci. Mai imprim și piesele primite în dar de ziua mea, care vor fi, credeți-mă, mari reveniri și colaborări. Așadar, vouă ce satisfacții vă aduce munca? Mie îmi dă sens. Zi liniștită vă doresc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu