vineri, 12 iunie 2015

USILE...DESCHISE...


Întotdeauna încercăm să deschidem uși. Permanent căutăm să găsim rezolvări și șanse. Personal, sunt norocosul deținător al unui record. Mi s-au oferit șanse cât pentru mai mulți la un loc, iar asta m-a responsabilizat și m-a făcut să-mi doresc să lupt cu toate pentru a reuși.
Apoi mi-am dorit să deschid ușa sufletului. Și m-am gândit că cea mai bună metodă ar fi să fiu sincer și să cânt cu iubire. Doar așa pot ajunge acolo, dincolo de tine, încât să pot vedea ce vrei, ce-ai pățit și să te pot alina cu al meu cânt despre viață.
De când ne naștem până către final, viața noastră este un cumul de șanse pe care le primim, fie că sunt minore, fie că sunt mari oportunități. Oamenii văd în noi ceva și-apoi ne trimit către succes.
Ulterior, de vrem să facem ceva, depinde de noi. Vorba proverbului – „nimeni nu-ți pune în traistă”. Ușile ce mi s-au deschis în toți acești ani mi-au dat voie, m-au ajutat să fiu cum sunt acum. De asta știu că in prezent e rândul meu să acord șanse, continuând să vă deschid ușile universului meu muzical! Astăzi propun să ne fericim și să ne gândim la cei ce ne-au fost alături la un moment dat. Zi de liniște plină să avem!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu