“Fii un adevărat cadou pentru lumea în care trăiești!” Așa sună dictonul Rotary International de anul acesta. Și am zis că ar fi bine, pentru prieteni, să mă conformez. Așa că i-am făcut o bucurie maestrului Jolt Kerestely, l-am luat cu mine și am mers la Focșani, acolo unde prietena mea, Elena Stoica, schimba mandatul 2014-2015, din funcția de președinte al clubului ROTARY VARANA Focșani, al cărui „PRIETEN AL BUNĂVOINȚEI” sunt de anul trecut.
Seara a fost oarecum solemnă, destinsă doar de intervențiile maestrului Kerestely, care la cei 82 de ani, ne-a făcut o triplă surpriză – a cântat blues și jazz, după ce a primit și el premiu din partea Elenei Stoica și a Rotary, a dansat și mi-a compus o nouă piesă, ce va fi cu siguranță o bijuterie.

Cum nimic nu se poate termina decât într-o notă pozitivă, Elena ne-a spus în final ce înseamnă fericirea, eu le-am cântat și am fost fericit că am putut da o mână de ajutor prietenilor. Pentru asta sunt, în fond, cei apropiați. De asta încerc să-i mulțumesc de fiecare dată Elenei și soțului ei, Florin Stoica, pentru prietenie și sprijin. Și tot aseară am descoperit ce mare lucru este să faci, din nimic, o amintire pentru totdeauna. Maestrul Kerestely, după o viață de cântec, a trăit o seară de colecție în viața sa, prin mine și Elena. Și suntem mândri de asta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu