Știți că-mi place viața de turneu, nu? Deși e obositor, iar spectacolele sunt solicitante, mă încarc cu energie și pozitivism dintr-acela molipsitor, după show. Exemplu concret – aseară. Ploiești, seară de poveste, admiratorii au dansat, au cântat, am mers în mijlocul lor, au rămas surprinși, iar unii dintre ei au ținut morțiș să vină și pe scenă.
Dar mereu, partea interesantă vine după. Nu are rost să mai precizez că indiferent de cât aș fi de obosit, rămân la cabină, fac poze cu toată lumea, povestesc, dau autografe, ore întregi dacă e nevoie. Ei bine, aici, se întâmplă tot felul episoade amuzante, sau emoționante pe care n-am cum să le uit. Primesc cadouri. Am casa plină, credeți-mă, și mi-e greu să arunc ceva din ce primesc, căci știu câtă implicare, câtă bucurie, câtă speranță e acolo.
Aseară, în Ploieștiul drag, am primit un pian făcut din hârtie, minuțios, în stil origami. Multe flori și poate cel mai important, curaj, forță, liniște. Când vă văd chipurile luminoase și respectul ce mi-l purtați, uneori prea mare, sunt copleșit, sunt la propriu împlinit.
Aseară, în Ploieștiul drag, am primit un pian făcut din hârtie, minuțios, în stil origami. Multe flori și poate cel mai important, curaj, forță, liniște. Când vă văd chipurile luminoase și respectul ce mi-l purtați, uneori prea mare, sunt copleșit, sunt la propriu împlinit.
Vă las acum, căci plec spre mare. Nu știu dacă mai sunt, vorba unui cântec românesc, ce aparține unui coleg spiritual, copilul care aleargă către mare, dar vin clar cu energie, cu bună dispoziție, cu cea mai bună muzică din repertoriul meu și dragostea mea. Constănțeni, v-aștept la spectacol!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu