E minunat că putem, ca oameni, printre altele, să ne reamintim de momentele de colecție ale vieții noastre. Nu cu nostalgie, ci cu bucuria de a ști că ai lăsat ceva memorabil în urma ta.
Acum un an de zile, în Palatul Roznovanu din Iași, realizam un super eveniment, în care mi-am expus operele și-am pșit cu sfială în locurile în care istoria țării se scrie, pe la 1848, hotărând cumva, soarta țării.
Am fost mândru că am premiat patru titani ai culturii românești, care au fost fericiți și care au nevoie de aprecierea și prețuirea noastră – pictorul DAN HATMANU, scriitorul EMIL BRUMARU, actorul DIONISIE VITCU și criticul de artă VALENTIN CIUCĂ.
Stela Enache și nea Jolt Kerestely mi-au fost aproape, sprijind totodată și trei tinere extrem de talentate. Vedeți voi, asta-i satisfacția supremă – facem bine, oferim artă și ne bucurăm de salvarea lumii prin frumos! Până acum, cu ART BY FUEGO, am realizat 10 expoziții naționale, urmând ca în luna ce vine să ajungem la Constanța!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu