Dragii mei, fac 10 ani de când merg prin țară în turnee naționale și e o onoare pentru mine să știu că publicul răspunde invitației mele și vine cu atâta interes să mă vadă. Mă gândesc uneori la concertele copilăriei mele. Doamne, ce nebunie mai era prin oraș dacă ajungeau Angela Similea, Corina, Mirabela sau Mihaela Runceanu. De trupe nici nu mai vorbesc.
Stăteam nemișcați, deși eram copii și nu aveam mai mult de 10-12 ani. Altfel erau percepute concertele atunci și parcă îmi aduc aminte că era o sărbătoare a orașului un astfel de eveniment.
Sigur că erau alte vremuri și nu exista atâta diversitate, dar cu plăcere rememorez toate momentele adolescenței.
Practic, atunci am căpătat dorința enormă de a urca pe scenă și a ajunge ca Dan Spătaru sau Cornel Constantiniu. Aceștia au fost idolii generației mele și cumva am eu impresia, deși nu o spun cu titlu de certitudine, că erau mult mai veritabili decât cei actuali. Despre asta e strigătul meu din „LĂSAȚI-MI MUZICA” – despre o generație care are nevoie de melodie mai mult ca oricând!
Mai jos, eu prin nemuritorii ani de liceu, cu emoții la română! Vă iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu