SOLIDARITATE ALĂTURI DE ARTIŞTI
Duminica 12 iunie 2016
După Cornel Constantiniu, Lucky Marinescu, Ilie Micolov, George Nicolescu, iată că generozitatea lui Paul Surugiu se îndreaptă nu numai către artiști în vîrstă, cu probleme de sănătate, ci și către autentice speranțe ale muzicii. Foarte tînăra naistă Mădălina Lupu, care a și cîntat la vernisajul expoziției ”Flori de rouă” alături de compozitorul Jolt Kerestely, un maestru al pianului (evident, acesta n-a ocolit nici piesele născute din colaborarea cu Fuego și premiate de Uniunea compozitorilor și muzicologilor din România), a primit în dar un nai performant, pe care nu și-l putea permite. Iar exemplul cel mai recent este al elevei în clasa a VII-a, în vîrstă de 13 ani, de la Colegiul ”George Enescu” din Capitală, Daria Cristina Văcăroiu. Aceasta cîntă la harpă și pian, dar posedă și o voce de înger, iar prin intermediul lui Paul Surugiu și al programului său ”Artă pentru suflet” va putea participa la marele concurs ”Voice Kids Germania”.
Introducerea aceasta era absolut necesară, pentru că ea se leagă de succesul fulminant al expoziției amintite, toate fondurile rezultate din vînzarea tablourilor (aproape o sută pînă în prezent!) fiind dirijate către actele de binefacere de care aminteam, venite din partea unui artist (interpret, actor, compozitor, poet, regizor și acum artist plastic) care n-a împlinit încă 40 de ani! Cu rădăcini moldave, născut la Turda și stabilit la București, Fuego se poate lăuda pe drept cuvînt pînă acum cu realizări cu adevărat de excepție: 30 de albume de studio (între care 10 de colinde), distinse cu 5 discuri de aur și 2 de platină, și cu nominalizarea de trei ori în clasamentele ”Cel mai iubit artist”. În 2012 președintele Nicolae Timofti i-a conferit titlul de Artist al Poporului Republicii Moldova, în cadrul unei ceremonii oficiale.
Lansat de compozitorul George Grigoriu la festivalul de la Mamaia în 1993, în acest răstimp a bătut toate recordurile de popularitate, în țară și peste hotare, și iată-l acum dovedind respect și prețuire față de artiști aflați în situații limită, dirijînd către ei toate încasările rezultate din proiectul atît de special ”Art by Fuego”. Inițiatorul declara cu modestie la vernisaj (a expus 40 de tablouri, cîte unul pentru fiecare an de viață) că nu este vorba doar de un simplu proiect umanitar, cu suport financiar, ci de implicarea sa emoțională în adevărate povești de viață pe care le dorește cu final fericit, pentru a transforma visele în realitate. Participarea a fost una pe măsură, susținerea colegilor de breaslă, dar și a specialiștilor în artă fiind exemplară. Cuvîntul de deschidere a fost rostit de Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român, secondat de gazdele de la Goldart, Luminița și Alexandru Ghilduș și de alți critici de artă (Marius Tița, Geta Deleanu), cuvîntul de ordine fiind acela că artistul transpune pe pînză ”culoarea” atît de atractivă a spectacolelor sale.
Practic, am asistat la un adevărat spectacol de sunet, lumină și culoare, pe fondul acordurilor pianistice ale lui Jolt Kerestely, participarea (toți invitații venind pe rînd la microfon) fiind cu adevărat de clasă. N-au lipsit compozitorii Jolt Kerestely (care definitivează în prezent un al doilea album pentru Fuego) și Horia Moculescu, interpretele Mirabela Dauer, Stela Enache, Irina Loghin, Silvia Chifiriuc, Mioara Velicu, Ozana Barabancea, duetul Alesis (Alina și Romeo Negoiasă), actorii Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Anca Pandrea, Doina Ghițescu, personalitățile TV Teo Trandafir, Marina Almășan și Carmen Movileanu, poetele Carmen Aldea Vlad și Rodica Elena Lupu, promotorii Elena și Florin Stoica (”Tricotton Junior” Panciu fiind ca de obicei partener de bază al evenimentului), Livia și Ioan Gauzin. Mai este nevoie să precizăm că încă din primele momente pe ramele multor tablouri a apărut eticheta ”Reținut”?
Dacă și alți oameni, cu posibilități mult mai mari, i-ar urma exemplul lui Paul Surugiu, care și-a transformat o pasiune din copilărie într-o formă de a-și ajuta colegii artiști, am trăi cu siguranță într-o lume mai bună și mai frumoasă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu