luni, 30 aprilie 2018

Nu uitați să fiți optimiști!


Azi dăm startul petrecerii pentru Ziua Muncii, cum altfel decât prin muncă. Așadar, de la 15.40 ne revedem pe TVR 2, în direct, la emisiunea “IERI-AZI-MÂINE” a Corinei Dănilă, realizată de Carmen Movileanu, cu prieteni dragi alături, povestind despre vremile de cândva și cântând melodii de colecție. Vă doresc zi de vis și nu uitați să fiți optimiști!

Să știți, dragii mei, că muzica nu înseamnă neapărat voci ce strigă...



Să știți, dragii mei, că muzica nu înseamnă neapărat voci ce strigă, nu rimează cu putere și nu e întodeauna egală cu emoție. Există oameni ce nu reușesc să treacă sticla și nu izbutesc să transmită mesajul pe care-l doresc! Eu am mizat mereu pe sensibilitate și am știut că secretul succesului, pentru nișa mea, este acesta, de a transmite senzații, trăiri și tot felul de episoade puse pe note, prin texte simple, dar pline de muzicalitate.
Nu întotdeauna ce e vast, e si corect. Și-atunci eu știu să-mi adaptez repertoriul și ofer emoția mea, sentimentele mele și celor din jur. Nu e nimic jucat, e doar o sinceritate pe care eu o văd de bun augur și care mă face, deopotrivă, și iubit și contestat. Ideea e că îmi văd de treabă și merg mai departe! Vă doresc zi de poveste, cu multe amintiri de păstrat, fiind cea mai bună zi a voastră! #emoții

Fuego si doamna Centenar!


Marioara Mihăilă, doamna CENTENAR! 
A făcut 100 de ani și bucuria sa cea mai deplina a fost sa ma aibă alături, cu muzica mea! 
I-am zărit lacrima in ochi și mi-a mărturisit ca nu simte povara timpului, nici a tot ce a trăit, având, printre alte, pe noptiera, o poza cu ea și cu mine, de acum câțiva ani, la care tine enorm! Tot episodul a avut loc la Caminul pentru Persoane Varstnice al Municipiului Bucuresti, “Academician Nicolae Cajal”, acolo unde am fost de mai multe ori! A fost prezenta și doamna primar Gabriela Firea, căreia i-am dăruit cartea "Testament" de Grigore Vieru, bucuroși fiind de revedere! Iubiți oamenii vârstnici! Și noi vom ajunge ca ei! 

miercuri, 25 aprilie 2018

Fuego - știu să-mi adaptez repertoriul și ofer emoția mea, sentimentele mele și celor din jur.


Să știți, dragii mei, că muzica nu înseamnă neapărat voci ce strigă, nu rimează cu putere și nu e întodeauna egală cu emoție. Există oameni ce nu reușesc să treacă sticla și nu izbutesc să transmită mesajul pe care-l doresc! Eu am mizat mereu pe sensibilitate și am știut că secretul succesului, pentru nișa mea, este acesta, de a transmite senzații, trăiri și tot felul de episoade puse pe note, prin texte simple, dar pline de muzicalitate.
Nu întotdeauna ce e vast, e si corect. Și-atunci eu știu să-mi adaptez repertoriul și ofer emoția mea, sentimentele mele și celor din jur. Nu e nimic jucat, e doar o sinceritate pe care eu o văd de bun augur și care mă face, deopotrivă, și iubit și contestat. Ideea e că îmi văd de treabă și merg mai departe! Vă doresc zi de poveste, cu multe amintiri de păstrat, fiind cea mai bună zi a voastră! 

https://revistavedetelor.ro/2018/03/26/paul-surugiu-fuego-emotiile-scenei-nu-pot-fi-foarte-usor-descrise-in-cuvinte/

http://ziardetop.ro/paul-surugiu-fuego-oamenii-punem-suflet-intampla-despre/

http://revistavedetelor.ro/2018/04/23/paul-surugiu-fuego-se-zice-despre-flori-ca-sunt-purtatoare-de/

http://www.7life.ro/fuego-face-tablouri-pe-banda-rulanta-iata-ce-surprize-pregateste-artistul-in-luna-mai/

Fuego - Va imbratisez și va aștept pe 4 mai, in "GRAMOFONUL CU AMINTIRI", la Teatrul "Alexandru Davila" din Pitesti!


Se zice despre flori ca sunt purtătoare de mesaje, de mulțumiri și aprecieri la un loc. Bănuiesc ca e adevărat din moment ce eu, la scena, primesc o mulțime de buchete de la admiratorii care găsesc ca frumusetea dragostei lor pentru muzica mea sta in acest gest. Recunosc, ma bucura asta și parca ma face mai responsabil atunci când știu ca cineva și-a rupt din puținul sau pentru a cheltui pe ceva simbolic! De fapt așa se întâmpla la scena, in fata publicului plătitor! Simți caldura, nevoia de arta, bucuria de a primi un întreg pachet care sa transforme o seara banala intr-una memorabila!
Nu contează starea de spirit, nimic!
Și chiar dacă, contrar aparentelor, artiștii nu sunt deloc cei mai fericiti sau mai perfecti oameni, ei strălucesc și zâmbesc pentru publicului lor! Va imbratisez și va aștept pe 4 mai, in "GRAMOFONUL CU AMINTIRI", la Teatrul "Alexandru Davila" din Pitesti!

https://youtu.be/ss0HdqeVkCM

Fuego - Vorbeam aseară cu cineva despre felul în care noi oamenii punem la suflet tot ce ni se întâmplă


Vorbeam aseară cu cineva despre felul în care noi oamenii punem la suflet tot ce ni se întâmplă, despre confirmări și despre nevoia aceasta avidă de a vedea totul mai frumos în mijlocul nostru. Nu știu dacă e corect sau nu, dar pe mine mă dor nedreptățile, răutatea gratuită și felul unora de a găsi relaxare în a comenta pe alții. Cred că iubirea, cred că prietenia adevărată, că noblețea unui caracter nu stau în confirmări și nici în modul în care unii dintre noi, mai visători, vedem o lume ideală. Se știe că oamenii rănesc, dar ar mai trebui să se știe că nimeni, dar nimeni nu are nimic de câștigat din urma răutății și că într-un final toți ne îndreptăm către același lucru, inevitabil! Așadar, păstrați zâmbetul pe buze, fiți pozitivi, altruiști, simpli și nu aplecați urechea, pentru că înțelepciunea e o formă a omului deplin! Vă doresc duminică de poveste! 

Fuego - partea a doua a turneului „TU EȘTI PRIMĂVARA”


Nu vreau să vă plictisim, dar ieri ne-am tot plimbat prin televiziuni pentru a promova inițiativa noastră de a omagia muzica ușoară românească și a arăta lumii că acest gen nu e mort, ba dimpotrivă, e revitalizat și iubit de marele public! Mulțumim tuturor celor ce ne-au invitat! Cred că frumusețea acestui proiect stă în sinceritatea lui, în felul nostru de a spune și arăta că generațiile trecute n-au pierit și că ceea ce vine trebuie să privească în spate! Eu unul așa văd lucrurile și muzica mea se va raporta întotdeuna la creațiile mari ale compozitorilor români!
De asta facem și partea a doua a turneului „TU EȘTI PRIMĂVARA”, unde vă așteptăm cu drag, pentru a ne bucura împreună de ceea ce a fost ieri și e etern și de ceea ce este azi, într-o sensibilă lecție despre arta adevărată! Ajungem la Suceava, Botoșani, Gura Humorului, Fălticeni, Roman, Buhuși, Piatra Neamț, Vaslui, Galați, Târgu Jiu, Craiova, Lugoj, Beiuș, Timișoara, Oradea, Carei, Satu Mare și Baia Mare! Vă așteptăm cu drag! 

Fuego - Am considerat mereu că cel mai important principiu în profesia mea este punctualitatea!



Nu sunt matinal, nu mă trezesc devreme, pentru că stilul meu de viață, de ani de zile, e concentrat pe alte ore, în perioade în care funcționez mai bine, cântând, sau pictând! În schimb niciodată, dacă am treburi dimineața, nu întârzii! 
Am considerat mereu că cel mai important principiu în profesia mea este punctualitatea! Încerc să respect asta și chiar dacă am mai avut scăpări din pricina unor factori externi, oamenii mă percep ca fiind punctual și serios, respectând întotdeauna, indiferent de consecințe sau situații, cuvântul dat! 
Cred că e o caracteristică esențială a caracterului uman și consider că promisiunile respectate vorbesc despre noi mai mult ca orice altceva! V
ă spun NEATZA, în direct, la Antena 1,, nde Răzvan și Dani vor face cunoștință cu TRIO GRIGORIU RELOADED – eu, Stela Enache și Marina Florea! Avem premiere muzicale pentru voi! In aceeași formulă ne întâlnim la TEO SHOW, pe Kanal D! Și ca ziua de 20 aprilie 2018 sa fie completa, seara ajungem la TVR 1, la Pulsul Zilei! Nu ratați! #neatzacurăzvanșidani#teoshow #pulsulzilei #triogrigoriu2018#tueștiprimăvarameaparteaadoua

Se spune că totul are un preț pe lume.


Se spune că totul are un preț pe lume. Mereu am fost împotriva acestei zicale și chiar dacă anumite valori pot fi răscumpărate, niciodată, dar niciodată nu putem cumpăra un zâmbet tăcut și sincer, un dram de bun simț, educație reală și înțelepciune.
Pe ele le ai, vin la pachet cu tine și oricât ne-ar transforma lumea asta plină de haos în care trăim, nimic nu va pune valoare măsurabilă pe calitatea umană. Eu unul nu judec, am fugit întotdeauna de ștampile și am evitat să-mi dau cu părerea de alții. Poate și de asta cred cu ardoare că toți putem fi mai buni dacă avem grijă de calitatea noastră umană și nu ne lăsăm vânduți pe toate banalitățile care nu fac altceva decât să ne urâțească sufletește! Fiți buni și încercați să dăruiți asta și în jurul vostru! Vă doresc zi de poveste, încărcată de frumos!

„Gura lumii” e un mister pe care nu-l poți descrie și nu-l poți cunoaște o viață întreagă.




„Gura lumii” e un mister pe care nu-l poți descrie și nu-l poți cunoaște o viață întreagă. Lumea vorbește, cu bune și rele, căutând mereu motive, nod în papură, deseori fără argumente, pentru a discuta. De cele mai multe ori nu aplec urechea și prefer să-mi văd de drum, să mă țin departe de o zonă care nu mi-e cunoscută. Azi în schimb, vorbește lumea că ajung la PRO TV, în direct, după ora 12.00, pentru a vă prezenta un proiect de suflet, o colaborare specială – TRIO GRIGORIU. 
Reinventat desigur, din trei generații, trei elevi ai celui mai mare descoperitor de talente din România, George Grigoriu. Așadar, cu Stela Enache, care pe zi ce trece întinerește și Marina Florea, a cărei energie mă uimește, ne prezentăm în fața voastră cu surprize și melodii dragi! Nu ne pierdeți! Zi frumoasă să aveți!

marți, 17 aprilie 2018

A plecat! Tăcut și discret, ca și ultimii ani ai vieții sale!



A plecat! Tăcut și discret, ca și ultimii ani ai vieții sale! Ultima figura a teatrului românesc din generația titanilor, ce a jucat cu marii Calboreanu, Giugaru, Birlic, își "joaca" ultima partitura, un rol pe care l-a trăit cu pasiune și cu dăruire suprema - CARMEN STANESCU! Am avut onoarea sa-i admir geniul artistic in "Locomotiva", unde juca alături de partenerul sau de viata Damian Crasmaru, pe scena Naționalului bucureștean!
Actorii nu cer, nu cauta, nu plâng, ci dăruiesc, prin trăirile lor, prin frumusetea lor, o lume in care existența e singura rasplata a firii! Și la final pleacă, cu toate rolurile, uitați de un decor fără replici, cu speranța nemuririi spiritului! Drum lin, mare doamna Carmen Stanescu! Teatrul românesc va mulțumește!

Simba, câinele meu!



Știți ca din când in când trebuie sa vi-l arat, sa vedeți și voi cum arată una din bucuriile mele zilnice - Simba, câinele meu! 
E mare figura și ma uimește zilnic cu năzbâtiile pe care le face și cu inteligenta sa! La modul cel mai serios, câinele acesta ma simte și poate intui acțiunile mele, încercând sa ma cucerească cu alintaturile sale sau sa ma certe atunci când greșesc! Și cum a venit caldura pe neașteptate, mi-a zis c-ar vrea sa vadă cum e cu ochelari, sa fie in trend și sa nu-l usture ochii! Ba mai mult, cum ii place sa fie in centrul atenției, a stat și la pozat și toată ziua n-a renunțat la ochelarii fistichii! Oricum, Simba îmi aduce liniște și ma face sa zâmbesc! E deja parte din sufletul meu! Sa aveți zi de vis!

Fiecare etapa, fiecare clipa a vieții mele e o lectie, o parte ...



Fiecare etapa, fiecare clipa a vieții mele e o lectie, o parte de înțelepciune ce-o adaug pe chipul și in sufletul meu! Se spune ca învățam din greșeli și ca nu le mai repetam ulterior!
Nu știu dacă e așa și sincer, nici nu cred intr-o viața in care sa nu greșești! Lecțiile prin care trecem zilnic nu fac altceva decât sa ne dea încredere și sa ne trezească!
Poate și de asta e important sa nu le lăsam sa treacă fără rost pe lângă noi!
Pana una alta, va reamintesc de partea a doua a turneului "Tu ești primăvara mea", din luna mai, de pe 13 pe 31, in care ajungem in multe orașe pentru a promova și a va readuce aminte, ca niște lecții, de succesele și figurile de seama ale muzicii ușoare românești! Detalii găsiți pe www.artbyfuego.ro

Dimineața asta ma prinde cu doruri de vacanta, de evadări din peisaj!



Dimineața asta ma prinde cu doruri de vacanta, de evadări din peisaj! Nu știu voi, dar pentru mine vacantele înseamnă cunoaștere, descoperire și fericire suprema! Și chiar dacă nu sunt dese, ele ne oferă prilejul de a înțelege cum e lumea din jurul nostru și cum trăiesc alții! Și apoi, orice fuga rapida din concret, din rutina, cu scop benefic, e oricând o binecuvântare, care-i musai sa facem apel când ne e mai greu! Și am dat printre poze de Cascada Niagara, minune a naturii, prezenta pe teritoriul a doua tari, SUA și Canada, care impresionează cu imensitatea și puterea sa! Am redescoperit-o anul acesta, aproape de Toronto, cu alți ochi, și mi-am dat seama ca e păcat sa nu călătorim, dacă putem și sa vedem tot ce e mai frumos in ceea ce ne înconjoară!

CHEMAREA DRAGOSTEI...



Tablourile mele găsesc mereu o parte de suflet pe care să o aline, găsesc un fragment din inima mea pe care să-l dăruiască celor din jur. Nu sunt capodopere, dar așez în ele, pe lângă inspirație, multă voință în a face bine! Nu mi-e greu deloc, ba dimpotrivă, după atâta timp de când am această pasiune, am căpătat dexteritate și plăcere în a experimenta noi forme și culori! Completează cumva ceea ce fac eu în muzică și cred că acestea sunt poeziile mele, sunt stările pe care nu le pot pune în cuvinte sau în ceea ce cânt! Pregătesc acum cea de a douăsprezecea expoziție marca ART BY FUEGO, una în care vor domina nuanțe vii, inspirate de bucuriile mele zilnice, de ceea ce trăiesc și vreau să transmit și altora! Evenimentul va fi spectaculos, un bal al artelor în care am invitați speciali și tineri pe care vreau să-i sprijin! Vă aștept așadar, pe 24 mai, la Brașov, în super evenimentul "CHEMAREA DRAGOSTEI"! Detalii pe www.artbyfuego.ro

Centenarul e prilej de reconstituire a valorilor ...



Stim ca e specială și ca face anul acesta, 100 de ani de când a fost una singura! De atunci a mai pierdut dintre regiuni, dar continua sa ne surprindă pe toți cu frumusețile sale, cu minunile-i complexe, cu limba minunata și cu traditiile spectaculoase! Asta e România noastră, cea pe care o înjuram, dar pe care o și iubim, fiind parte din noi, fiind acasa pe deplin! Centenarul e prilej de reconstituire a valorilor naționale și credeți-ma nu doar ca e cool, dar e de bun simt sa ai spirit de patriotism in tine și sa încerci sa schimbi, in bine, spațiul ce te definește și in care trăiești! Încercați și voi, pe cât se poate, sa iubiți mai mult țara asta greu încercată! 

Paul Surugiu-Fuego / ”La vie est belle”

https://www.libertatea.ro/monden/exclusivtablourile-cu-flori-ale-lui-fuego-inspiratie-pentru-fashion-s-au-transformat-intr-o-colectie-de-esarfe-premium-2203628/gallery/2203683?pid=2203628



Creația polivalentului Paul Surugiu-Fuego nu se gustă doar prin simțuri, muzical ori sub formă artistico-plastică. Mai nou, rod al unei inedite inițiative, crâmpeie din născocirea sa artistică se vor purta ca accesoriu, sub forma unei colecții de eșarfe de o calitate premium, inspirate din picturile solistului.
Lucrările solistului au inspirat o inedită colecție de eșarfe intitulată ”La vie est belle”, premieră în zona fashion-ului autohton, serie limitată de accesorii vestimentare lansată, nu de un designer în scop comercial, ci de o respectabilă asociație culturală- ”Regal D’Art”- care vine în sprijinul publicului fidel, ce respectă munca creativă a popularului artist cu origini ardelene. Colecția de eșarfe ”La vie est belle” se concentrează pe evidențierea lucrărilor florare semnate de Paul Surugiu-Fuego de ce nu, în cadrul modei românești și internaționale, pachete realizate la o calitate superioară, din mătase superioară și livrate în ambalaje de lux, condiții excepționale de care ar fi invidioși mulți artiști români.

luni, 2 aprilie 2018

Fuego - toți suntem frumoase flori, atunci când zâmbim



Azi sunt FLORIIILE și cred că toți suntem frumoase flori, atunci când zâmbim și ne bucurăm de minunile pe care viața ni le oferă! Le doresc mulți ani fericiți tuturor celor ce-și celebrează ziua numelui și cred că trebuie să vedem în flori, oricum ar fi, gesturi și simboluri de apreciere și de dragoste! Totodata, urez sărbători luminate catolicilor ce prăznuiesc azi Paștele! Se pare că ce este bun, trebuie continuat! La cererea publicului, realizez și partea a doua a super turneului „TU EȘTI PRIMĂVARA MEA!”, omagiul adus de mine, împreuna cu Stela Enache și Marina Florea, muzicii ușoare românești de ieri până azi.
Așa se face că, în așteptarea verii, ducem frumoasele șlagăre ale românilor prin țară, unde vă așteptăm cu drag. Biletele se găsesc, începând de mâine, la casele de bilete ale sălilor de spectacole, precum și online, pe Startickets sau BLT.RO, în dreptul orașelor în care este indicat acest lucru! Mai jos aveți lista locațiilor în care vom ajunge, urmând să mai anunțăm pe parcurs alte modificări! Telefon pentru informații 0746774204
13 MAI – BOTOȘANI, CASA SINDICATELOR, ORA 19.00
14 MAI – SUCEAVA, CASA SINDICATELOR, ORA 19.00
15 MAI – GURA HUMORULUI, CENTRUL CULTURAL, ORA 19.00
16 MAI – FĂLTICENI , CENTRUL CULTURAL, ORA 19.00
17 MAI – BUHUȘI, CENTRUL CULTURAL, ORA 19.00
18 MAI – PIATRA NEAMȚ, CINEMA DACIA, ORA 19.00
19 MAI - GALAȚI, TEATRUL MUZICAL "NAE LEONARD", GRĂDINA DE VARA, ORA 18.00
27 MAI – TÂRGU JIU, CINEMA “SERGIU NICOLAESCU”, ORA 16.00 – BILETE ONLINE PE STARTICKETS sau la CASA DE BILETE A SĂLII
27 MAI – CRAIOVA, FILARMONICA OLTENIA, ORA 20.00 - BILETE ONLINE PE STARTICKETS sau la CASA DE BILETE A SĂLII
28 MAI – LUGOJ, CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR, ORA 17.00 - BILETE ONLINE PE STARTICKETS sau la CASA DE BILETE A SĂLII
28 MAI – TIMIȘOARA, OPERA NAȚIONALĂ, ORA 20.00 - BILETE ONLINE PE STARTICKETS sau la CASA DE BILETE A SĂLII
29 MAI – BEIUȘ, CASA DE CULTURA, ORA 17.00 - BILETE ONLINE PE STARTICKETS sau la CASA DE BILETE A SĂLII
29 MAI – ORADEA, CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR, ORA 20.00 - BILETE ONLINE PE STARTICKETS, BLT.RO sau la CASA DE BILETE A SĂLII
30 MAI – CAREI, TEATRUL MUNICIPAL, ORA 17.00 - BILETE ONLINE PE STARTICKETS sau la CASA DE BILETE A SĂLII
30 MAI – SATU MARE, CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR, ORA 20.00 - BILETE ONLINE PE STARTICKETS sau la CASA DE BILETE A SĂLII
31 MAI – BAIA MARE, CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR, ORA 20.00 - BILETE ONLINE PE STARTICKETS sau la CASA DE BILETE A SĂLII

Fuego - Eu sunt un om simplu...



Eu sunt un om simplu, deloc sofisticat, fără ifose și mult mai deschis și mai volubil decât își imaginează mulți.
Sigur că oamenii te percep așa cum își doresc ei, iar pe scenă nu am cum să fiu altfel decât serios, să pot transmite o poveste și un mesaj, iar hainele să fie în concordanță cu tot conceptul și cu ideea de strălucire, pentru că acolo, în fața publicului, e mereu sărbătoare. În rest, m-aș ascunde, aș sta liniștit și n-aș vrea să mă recunoască lumea pe stradă, deși sunt fericit să fac poze și să dau autografe. Aș sta numai în pijamale și în haine lejere și mi-aș păstra tot timpul liber într-un anonimat.
Oricum ar fi, vă mulțumesc pentru că mă țineți mereu în sufletele voastre! Mâine dimineață vă anunț și datele celei de a doua părți a super turneului „TU EȘTI PRIMĂVARA MEA!”, cu mine, Stela Enache și Marina Florea, și tot mâine, de la ora 17.00, în direct, vă aștept la Antena 3, într-o super emisiune moderată de Dana Grecu! Zi frumoasă!

Fuego - E foarte important sa privesti omul...




E foarte important să privești omul în ochi atunci când îi spui ceva. Sinceritatea și emoția se transmit în momentul în care stabilești contactul vizual, și da, se merită să descoperi trăiri și sentimente privind direct în ochii. În fond, e vorba de asumare și de-un soi de încredere pe care o acorzi atunci când totul e pe bune. Eu de fiecare mă uit în ochii oamenilor, putând astfel să le văd reacțiile, durerile și bucuriile, ori satisfacția după un concert de-al meu. Chiar și de pe scenă, cât pot, mă uit acolo, să văd ce simt cei ce vin să mă vadă. În fond, adevărul e pe jumătate iertat dacă e recunoscut și spus franc în față și va fi mereu cea mai bună soluție în situații limită și în momente în care nu știi cu exactitate ce să faci! Vă doresc zi de poveste, cu primăvară în suflet!

Fuego - Omul e făcut din de toate...



Omul e făcut din de toate, în așa fel încât imperfecțiunile îl fac să fie mai special. Are voie să și dezamăgească, are voie să greșească și e cu atât mai aproape de lumina frumuseții sale atunci când recunoaște că e imperfect și că nu poate atinge toate idealurile impuse greșit de lumea în care trăiește. Deși sunt un tipicar, nu fac tragedie atunci când mi se întâmplă să fiu luat de emoții și săgreșesc, nu dau naștere unor drame când nu pot fi pe placul tuturor și nu sufăr foarte tare când văd că nu pot face anumite lucruri. Dacă vedem asta și o recunoaștem, vom fi mult mai relaxați și vom ajunge tot mai sus! Și mai știu că ce “nu te omoară, te face mai puternic”, așa că fiecare episod bun sau rău din viață, e o nouă lecție! Vă îmbrățișez!