vineri, 12 decembrie 2014

FUEGO A IMPRESIONAT PUBLICUL DE LA CÂMPIA TURZII


Fuego a impresionat publicul de la Câmpia Turzii

Primul spectacol din seria celor care au loc la Câmpia Turzii în preajma sărbătorilor de iarnă a avut loc miercuri, 10 decembrie, de la orele 16.00. Fuego - pe numele său real Paul Surugiu - a fost prezent la Câmpia Turzii în cadrul turneului naţional pe care îl are cu spectacolul "Crăciunu' nostru-i românesc".
Cântece mai vechi sau mai noi, precum şi câteva versuri recitate de artist au smuls aplauzele publicului care a umplut sala "Mircea Mihăşan" a Palatului Cultural "Ionel Floaşiu". În cadrul spectacolului susţinut la Câmpia Turzii, Fuego a interpretat, în general, cântece de Crăciun deoarece, cum chiar artistulspunea, interpretează mai degrabă cântece de Crăciun decât colinde, astfel că publicul s-a putut bucura de cântecele de sărbători arhicunoscute - începând chiar cu "Împodobeşte, mamă, bradul" - până la altele mai recente.
Însoţit de doi dintre colegii săi - compozitorul şi orchestratorul Vicenţiu Perniu şi chitaristul Robert Caloian - Fuego a reuşit să aducă atât spiritul de sărbătoare, cât şi spiritul de românitate în rândul celor care îi aplaudau fiecare melodie, fie că erau vârstnici sau tineri. La finalul spectacolului, cu publicul ridicat în picioare, Fuego a coborât de pe scenă şi, salutându-i în special pe cei din primele rânduri, dar nu numai, şi-a făcut câteva fotografii în special cu cei mai mici dintre spectatori, după care a părăsit sala.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu